Pe ce planetă trăiesc americanii? Întrebarea de clasa a patra la care mulţi nu ştiu să răspundă - VIDEO

Echipa de la emisiunea „Jimmy Kimmel Live!“ a rugat mai mulţi americani obişnuiţi să identifice o ţară pe hartă. Mulţi n-au fost în stare să indice măcar una.

Din 195 de state recunoscute de Organizaţia Naţiunilor Unite, cel puţin una ar fi trebuit să le rămână în minte celor intervievaţi de echipa emisiunii lui Jimmy Kimmel. În schimb, sondajul scurt a reuşit doar să confirme ceea ce se ştia de mult timp: americanii stau foarte prost la educaţia generală şi în special la geografie.

Experimentul a fost simplu: cei de la "Jimmy Kimmel Live!" au pus pe un suport amplasat pe stradă o hartă a lumii fără numele statelor şi ale continentelor şi au rugat mai mulţi trecători să arate cu un indicator ce ţări cunosc şi unde se află acestea.

Un test pe care şi un copil de clasa a patra l-ar fi trecut ar fi trebuit să fie o glumă pentru mulţi adulţi trecuţi prin viaţă. "Este necesar ca America să aibă relaţii puternice cu toate ţările şi să-i cunoască pe oamenii din alte ţări. Iar această responsabilitate se extinde asupra noastră, a tuturor. Aşa că am făcut un test. Testul este foarte simplu, Am mers pe stradă şi i-am rugat pe cei care treceau pe acolo să numească o ţară pe hartă. Asta a fost", a spus Kimmel înainte de difuzarea sondajului, evocând turneul european întreprins de preşedintele Donald Trump.
"Avem o hartă. Le-am zis să numească o ţară, orice ţară. Şi iată ce a ieşit", a mai spus el, înainte de difuzarea înregistrării.

De la primele secvenţe devine clar că mulţi n-or să treacă testul. "Sincer, geografia mea e oribilă. Nu pot să numesc niciuna. Nimic", spune o femeie. Ea pune indicatorul pe America de Sud şi întreabă dacă cumva este Africa de Sud. Când e rugată să indice unde se află America, ea arată spre Rusia (ceea ce, politic vorbind, n-ar fi foarte aproape de adevăr) şi spune că bănuieşte că Australia se află în...
Europa.

Următorul: un bărbat arată spre Rusia şi întreabă dacă este Asia. Apoi identifică Africa în Asia. O altă femeie arată spre Africa, crezând că este o ţară. Când i se cere să numească o ţară africană, ea se scuză imediat: "Cine să ştie aşa ceva?".

17 Iulie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod