Cum se reabilitează un bloc în Olanda: Clădirea care a devenit atracție turistică - FOTO

Un bloc cu o fațadă renovată arată ca o clădire nouă, construită recent. De fapt, talentul unui artist a transformat blocul într-o atracție turistică.
În timp ce mulți artiști stradali preferă clădirile abandonate și garniturile vechi de tren pentru a le transforma în opere de artă neobișnuite, Jan Is De Man, un artist olandez, a ales altă cale, preferând să redea comunității clădiri aflate în uz.

Ajutat de un alt street artist talentat, Deef Feed, cu care a mai colaborat și cu care deține un atelier de tatuaje în Utrecht, Blackbook Tattoos, De Man a refăcut fațada unui bloc din acest oraș olandez. Folosind tehnica trompe l’oeil, ei au transformat un zid exterior al blocului într-o iluzie optică: trecătorii au senzația că se află lângă o bibliotecă uriașă, pe rafturile căreia se află mai multe volume imense.

Imaginile postate pe site-ul artistului, cât și pe conturile sale de Instagram și pe Facebook, sunt impresionante.
Această capodoperă stradală a devenit o atracție locală; astfel, un bloc obișnuit de locuințe dă mai multă valoare cartierului, scrie site-ul Thinking Humanity.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod