Netflix

Recomandarea Cinemagia. Netflix: 12 filme şi seriale de văzut în iunie 2020

Dintre zecile de titluri pregătite pentru lansare, iată ce ne-a atras nouă atenţia.
Acoperim toate genurile cu această selecţie de 12 titluri, din care face parte şi poate cel mai pasionant serial văzut de multă vreme pe Netflix. Iată mai jos la ce o să ne uităm noi în iunie. În clipul ataşat vezi şi imagini, unele în premieră, din titlurile recomandate.

The Last Days of American Crime/Ultimul jaf american

5 iunie


Porţia de acţiune, împuşcături şi cascadorii a lunii vine de la Ultimul jaf american, ecranizarea unui popular roman grafic al editurii Radical Publishing.
Premisa este mai mult decât ofertantă: într-o societate suprasaturată de infracţiuni, autorităţile se pregătesc să transmită un semnal radio în stare să oprească pe oricine să comită o faptă în afara legii. Din trailer este neclar cum funcţionează acest semnal, dar ştim că protagonistul interpretat de Édgar Ramírez are o perioadă limitată de timp pentru un super-jaf înainte ca acesta să devină imposibil. Un rol principal joacă şi Michael Pitt, un actor pe val la începutul mileniului, dar care a apărut doar în roluri mici în ultimul deceniu.

Da 5 Bloods/Frăţia celor cinci

12 iunie


Regizorul Spike Lee, care zilele acestea a provocat o controversă spunând că el nu calcă într-o sală de cinema până când nu e disponibil un vaccin anti-covid, revine în atenţie cu un proiect promiţător ce pare să îmbine aventura cu declaraţia anti-război.
Delroy Lindo, Clarke Peters, Norm Lewis şi Isiah Whitlock, Jr. interpretează patru veterani de culoare ai războiului din Vietnam reîntorşi în ţara asiatică pentru a recupera un cufăr plin de lingouri de aur dosit în timpul conflagraţiei. În scenele din trecut, Chadwick Boseman, interpretul lui Black Panther din filmele Marvel, îl interpretează pe liderul celor patru protagonişti.

The Woods/Pădurea

12 iunie


Polonia a devenit centrul de operaţiuni Netflix în Europa de Est, producţiile locale bucurându-se de mare succes printre polonezi.
Unul dintre cele mai ambiţioase titluri de aici este The Woods, o miniserie poliţistă ce porneşte de la dispariţia în 1994 a patru adolescenţi. Trupurile a doi dintre ei sunt găsite într-o pădure, dar de ceilalţi doi nu s-a mai aflat nimic până în zilele noastre. Eroul este Pawel (Grzegorz Damięcki), fratele uneia dintre victime, acum procuror în Varşovia. Viaţa lui se dă peste cap când noi informaţii redeschid cazul ce nu a fost rezolvat niciodată... Citește continuarea pe cinemagia.ro!
2 Iunie 2020
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod