Jurnal de cort
Aventura sustinuta de

Jurnal de cort. Ziua 9. Next level în viața la cort e atunci când faci pomană

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
2 Septembrie 2020
Eu tot n-am dormit, deși dorm la margine. Aici, am întrebat când am venit, nu vin urși. Super! Știți faza aia cu ”Nu mai avem gândaci. I-au mâncat șobolanii”, tot așa e și cu urșii din Cheile Nerei - i-au mâncat viperele.

Ce să mai dormi? Am avut două reprize de nesomn în care m-am gândit să mă mut la țară, să-mi tai unghiile scurte când ajung acasă, să-i cumpăr copilului haine, să schimb ușa de la dormitor, să cumpăr un birou nou.

Apoi, mi-am adus aminte de ce zicea prietena mea - care are un vis: să ne luăm, la bătrânețe, o casă în Sardinia - și mai aveam un pic și plângeam cu gândul la bătrânețea mea petrecută departe de rădăcini. Am decis să nu mai plec din țară. Apoi, mi-am adus aminte că eu aveam părul creț și frumos când eram copil și am trăit o tristețe lungă că mama nu m-a crescut ca pe o fată, ci ca pe un băiat. Toată copilăria mea am fost tunsă în scări. Singurul principiu pe care îl respecta tunsoarea mea era să am părul scurt - să nu-mi intre în ochi. Mă tundea mama cam cum mițuia tataie oile primăvara. Ziceai că m-a tuns cu ciobul și de-aia am ieșit așa.

Am mai prins vreo două ore de somn până s-a făcut ora de cafea. Am ieșit din cort cu puțin înainte de 6:00. Așteptam atât de mult să văd soarele!

N-am apucat! S-au adunat norii imediat. Am avut o dimineață gri și, spre ora 10:00, norii ăia au început să se verse. N-a plouat mult! Vreo trei ore doar! Dar a fost suficient cât să ne strice planurile de a face un traseu până la Ochiul Bei azi. Înainte de ploaie, băieții au reușit să adune destule lemne și să punem o folie pe ele (da, avem și folie la noi) pentru că vor rață cu varză la ceaun și asta nu se fierbe în 10 minute. Am luat piept de rață de la Lidl și o varză mare, iar ei salivează la mâncarea asta de când am făcut cumpărături.

Citește și: Jurnal de cort. Ziua 7. Din paradis direct într-un coșmar


Nu cred că m-a deturnat nimic în vacanța asta cum m-a deturnat ploaia. Parcă și drumul spre Poiana Pelegii pare mai bun dacă e să-l compar cu ploaia. A trecut ploaia în câteva ore, dar nu prea putem face plimbări pe munte. Am citit, am spus bancuri, am jucat Crozzit și, spre seară, ne-am apucat de gătit. Iar a salvat ceaunul o zi care părea să fie ”așa și așa”. Am făcut o rață cu varză care a umplut tot campingul de miros și am împărțit-o, polonic cu polonic, cu vecinii de la corturile din jurul nostru. Ne-au zis că miroase foarte bine (”exact ca la pomană”) când fierbeam la ea, și noi am zis că ”dacă e pomană, pomană să fie!”. Nu visa tata să-i fac eu pomană în Cheile Nerei, dar un semn tot mi-a dat înainte să plec. Am luat, ca niciodată, o sticlă de țuică de prune când am plecat de acasă. Nu bem țuică, dar acum realizez că nu ne-am pus nicio întrebare când am luat-o, deși am discutat la fiecare lucru pus în mașină. Abia aseară, când am făcut pomana, am înțeles ce era cu ea. Dumnezeu să-i primească lui tata!

Credeam că le-am făcut aproape pe toate în viață, dar uite că pomană la cort nu bifasem.

Citește și povestea zilei 8: Jurnal de cort. Ziua 8. Cheile Nerei, obsesia mea veche 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod