Bucuriile de care nu aveam habar

Bucuriile de care nu aveam habar

Treceam prin piață aproape zilnic. Poate nu treceam duminica, dar treceam sigur de luni până vineri, după ce-mi lăsam copilul la școală. Chiar și iarna. Nu aveam mare lucru de văzut iarna, mai auzeam niște frânturi de conversații, mai auzeam niște poezii din popor, dar găseam sigur ceva de luat. Abia așteptam primăvara cu alaiul ei de... verdețuri.
Acasă, mă apucam de gătit. Aveam nevoie de ceva sau uitasem să cumpăr nu știu ce lucru? Imediat dădeam o fugă până la magazin, nu era nicio tragedie. De cele mai multe ori, fugeam în hainele de casă până la magazinul de pe străduța din spatele blocului.

Ieșeam din casă!


Era frumos afară sau ne plictiseam în casă? Ieșeam în parc, ieșeam prin oraș să mergem spre nicăieri fără vreun scop - suntem acel gen de oameni care adoră să se plimbe și să vorbească. Plecam în vizite, mergeam în parcuri la picnicuri, primeam vizite, organizam mese sau participam la mese, grătare și alte sindrofii.

Ieșeam, săptămână de săptămână, cu prietena mea cea mai bună la salon și apoi la o cafea, la ea acasa. Aroma unica a cafelei perfecte din punga verde de Fortuna Rendez-vous ne umplea narile si eram gata de povesti. Erau bucuriile noastre. Seara, că numai seara ajungeam acasă, ne sunam din nou și ne plângeam de câte avem de făcut prin casă: curățenie, mâncare, băgat rufe la spălat, pregătit copiii pentru școală și tot așa.

Duminicile erau pentru copii


Dacă era frig afară, se organiza o întrunire la careva acasă, iar dacă era frumos, ieșeam pe undeva. Toate acestea erau valabile pentru weekendurile în care decideam să rămânem în oraș. De cele mai multe ori, plecam: la țară, la munte, la mare, la pescuit, oriunde.

Eram nemulțumită de viața mea!


Mi se părea că nu am parte de atât de multe bucurii. Credeam că sunt angajată într-o rutină tristă din care îmi cam lipsesc lucrurile acelea adevărate.

Și a venit vremea aceasta și am rămas închisă în casă cu bucuriile mele despre care nu aveam habar. Una din ele, cafea de dimineață, făcută după o rețetă simplă: 3 lingurițe de Fortuna Rendez-vous, 2 cești de apă clocotită în ibric și... aroma irezistibilă de cafea Arabica 100%.

Acum aș da orice...


Aș da orice acum să trăiesc frustrarea aceea de după o zi întregă petrecută prin oraș, să ajung acasă și să constat că am toate treburile nefăcute! Aș da orice acum să văd piața nu neapărat zilnic, dar să pot cumpăra liniștită tot ce poftesc fără să mă gândesc la alte pericole. Aș da orice acum să adorm cu gândul la cu ce mă voi îmbrăca a doua zi! Aș da orice acum să am această grijă și să mă amuz singură pe seama mea și a problemelor mele existențiale! Aș da orice acum să ies în parc, la pădure, să merg la munte sau la țară, să merg în vizite, să primesc vizite, să organizez prânzul de sâmbătă care se termină cu brunch-ul de duminică! O! Și ce bună ar fi ceașca de cafea Fortuna Rendez-vous, băută pe îndelete pe balconul prietenei mele.

Alte bucurii... cele adevărate


Bucuriile mele, seara la culcare, atunci când pun capul pe pernă, sunt altele acum. Nu mă mai gândesc la planuri de a cuceri lumea, de a face carieră, de a-mi crește copiii nu știu cum și de a le țese un destin cât mai măreț. Acum mă bucur că a mai trecut o zi și suntem sănătoși, suntem împreună și avem tot ce ne trebuie (cât de cât).

Bucuria mea personală a rămas cafeaua de dimineață, o cafea perfectă de fiecare dată, și porumbeii care-mi vin la geam să îi hrănesc cu ce am și eu prin casă. Cafeaua mea de dimineață e bucuria aceea cu bătaie lungă. Aroma de 100% Arabica, Cafea Fortuna este creată din boabe aduse din toată lumea. Primul lucru pe care îl fac după ce mă ridic din pat e să pun de cafea. Urmează rutina mea de dimineață - între baie și bucătărie, interval în care reușesc să am gata și cafeaua, iar bonus am mirosul de cafea care-mi umple toată casa.

De când stau în casă, am început să beau o a doua cafea în miez de zi.


Mai făceam asta și înainte, dar acum a devenit un obicei zilnic. Și e firesc! Când nu mai ai multe bucurii, faci apel la cele care ți-au mai rămas și încerci să le trăiești de cât mai multe ori.

Salutări de la biroul meu de acasă și de la a doua cafea!
Cafeaua mea este ”Fortuna verde”, cum îi spune mama (ca să înțelegeți de unde am moștenit unele bucurii). A voastră?

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Tony pe 22 Apr 2020, 02:04
    Cafeaua mea...

    Jacobs verde. Fierbe apa( in care daca servesti zahar in cafea,pui cantitatea dorita,de zahar),un praf de scortisoara,un strop de esenta vanilie. In momentul cand apa fierbe adevarat("nu fals") opresti focul (sau indepartezi de pe foc ibricul) si incepi sa pui cafea in apa cu lingura,lingurita sau pur si simplu torni direct din pachet. Acoperi ibricul pentru 10 minute apoi amesteci la suprafata usor,incet si fin. Se serveste din cana... Ceasca. Pofta buna celor ce incearca. In acest fel,aceasta modalitate de preparare activeaza antioxidantii din scortisoara,elibereza un parfum si o aroma incomparabila de care este posibil sa te indragostesti. Gustul? O simfonie ...

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod