Rețete vegetariene sănătoase gata în numai 30 de minute

Vrei să pregătești ceva rapid și gustos? Încearcă aceste rețete vegetariene care te ajută să economisești timp.
Dacă ai un program aglomerat poate fi o provocare să-ți găsești timp și pentru gătit. Însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să mergi tot timpul la restaurant sau să comanzi mâncare online. Dacă vei consuma numai mese de acest tip vei avea probleme din cauza excesului de sare și zahăr. Obezitatea, diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială și afecțiunile cardiace sunt favorizate de un meniu sărac în nutrienți. 
Pentru a te asigura că dieta zilnică îți furnizează cantitatea necesară de vitamie și minerale cel mai bine este să prepari chiar tu niște rețete vegetariene simple. Nu este nevoie să fii un adept al acestei diete pentru a te bucura de beneficiile acestor preparate. De multe ori, după un weekend în care te-ai răsfățat cu pizza, hamburgeri, fripturi sau înghețată este bine să-i dai o pauză organismului și să alegi niște preparate ușoare, cu puține grăsimi.
Având în vedere că afară este și cald, variantele rapide te vor ajuta să nu transpiri în timp ce gătești, iar tu și familia ta veți obține un mix de nutrienți esențiali pentru o imunitate puternică.

 
Iată câteva rețete vegetariene pe care trebuie să le încerci în timpul săptămânii:

 
1. Spaghete cu dovlecei și țelină

Ingrediente:
 
- 800g de spaghete integrale fierte;
- 4 linguri de ulei de orez;
- 1 ceapă medie, tăiată cubulețe;
- 2 dovlecei , feliați;
- ½ țelină, fiartă și tăiată cubulețe;
- ½ cană de parmezan ras;
- ½ linguriță de piper negru.
 
Cum se prepară:
 
Pune uleiul, dovleceii, țelina și ceapa într-o oală și lasă la foc mic 10 minute, amestecând tot timpul, până simți un miros cu tentă de nucă. În acel moment adaugă spaghetele și lasă încă 5 minute.
Servește cu parmezan ras și piper.

 
2. Pilaf cremos cu lapte de cocos și cartofi dulci

Ingrediente:
 
- 1 cartof dulce, fiert, curățat de coajă și tăiat cuburi;
- 3 căni de orez sălbatic;
- 3 căni de supă de legume; 
- 2 căni de apă;
- 1 cană de vin alb;
- 2 linguri de ulei de măsline extravirgin;
- 2 linguri de miere;
- 1 ceapă mare, tăiată mărunt;
- sare și piper;
- 1 cană de lapte de cocos.
 
Cum se prepară:
 
Pune uleiul de măsline și ceapa într-o oală mare și lasă la foc mic 5 minute. După aceea adaugă apa, vinul alb, orezul și supa de legume. Lasă acoperit la foc mic, până când orezul absoarbe tot lichidul, aproximativ 15 minute. Apoi adaugă laptele de cocos, cuburile de cartof dulce, mierea, sarea și puțin piper. Oprește focul după 4 minute. Servește cald, presărat cu pătrunjel și felii de mango.

 
3. Salată de quinoa cu năut, sparanghel și sfeclă

Ingrediente:
 
- 3 căni de quinoa fiartă;
- 3 sfecle medii, fierte și tăiate cuburi;
- 4 linguri de ulei extravirgin de măsline;
- 2 linguri de oțet balsamic;
- 2 linguri de suc de portocale;
- 1 lingură de miere;
- 1 cană de năut fiert;
- 500g de sparanghel făcut la grătar, tăiat cuburi;
- 3 linguri de brânză Cheddar rasă;
- 1 cană de roșii, tăiate felii;
- sare și piper.
 
Cum se prepară:
 
Alege 2 boluri mari. În primul dintre ele amestecă sfecla, sparanghelul, năutul, roșiile și quinoa.
În al doilea bol combină uleiul de măsline, oțetul, mierea, sucul de portocale, sarea și piperul. Toarnă acest mix peste primul amestec. Folosește o lingură de lemn pentru a combina aromele, amestecă bine și servește presărat cu brânză Chedddar rasă.
Încearcă aceste rețete în loc de o cină complicată, fie după ce ai avut o zi aglomerată la serviciu, fie când simți nevoia să ai mai mult timp pentru tine. Vor fi gata în maximum 30 de minute și nu vei sacrifica nimic la capitolul gust. Sunt ideale pentru a obține o doză de energie și a uita de stresul acumulat în timpul zilei, iar caloriile reduse te vor ajuta să elimini mai ușor kilogramele în exces acumulate de-a lungul timpului. În plus, ingredientele folosite previn problemele digestive și te vor ajuta să ai un somn odihnitor.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod