Protejează-te de stres: 7 alimente care scad cortizolul

E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
24 Ianuarie 2020
În momentele dificile, când te copleșesc agitația și stresul, reacția naturală a organismului este producția crescută de cortizol. În cantități reduse cortizolul nu dăunează organismului, dar dacă stresul devine cronic nivelul de cortizol va fi ridicat în permanență, cauzând insomnie, obezitate și multe alte probleme. Include pe lista de cumpărături alimente care scad cortizolul pentru a combate riscurile.
Stresul prelungit nu îți afectează numai productivitatea măsurată în mod obiectiv, ci poate pune în pericol echilibrul întregului organism. Un nivel ridicat de cortizol menținut o perioadă îndelungată favorizează irascibilitatea, schimbarea bruscă a stării de dispoziție, problemele de memorie și acumularea kilogramelor în plus. Din fericire poți lupta împotriva acestui fenomen negativ consumând alimente care scad cortizolul și îți refac echilibrul intern. Nu va trebuie să renunți la gustul bun, ci doar să-ți adaptezi lista de cumpărături data viitoare când mergi la supermarket pentru a obține toți nutrienții care luptă eficient împotriva agitației și a stresului.

 
Iată care sunt principalele alimente care scad cortizolul pe care trebuie să le alegi și tu:

 
1.
Spanacul

Magneziul din componența frunzelor de spanac este ideal pentru reglarea producției de cortizol. Este recomandat să incluzi frunze crude de spanac într-o salată care conține și vitamina C, de exemplu felii de portocală, mandarină, ananas sau un dressing pe bază de suc de lămâie.

 
2. Fasolea uscată și orzul

Fosfolipidele din boabele de fasole albă și orz combat rapid efectele adverse ale creșterii cortizolului. Adaugă-le în meniul zilnic pentru a fi mai calm și a a avea un somn profund, liniștitor.

 
3. Citricele

Stresul te poate face să te simți descurajat, dar poți combate această stare emoțională negativă înlocuind preparatele pe bază de carbohidrați cu mandarine, portocale, clementine, kiwi, grepfrut sau pomelo. 
Prepară o gustare delicioasă combinând felii de portocală cu o jumătate de avocado și o lingură de ulei de măsline.
Acest mix bogat în grăsimi mononesaturate va reduce inflamațiile din organism și va „topi” țesutul adipos acumulat în zona abdominală.

 
4. Peștele gras și nucile sau semințele de in

Grăsimile de tip Omega-3 nu numai că stopează formarea inflamațiilor, dar reduc rapid și nivelul de cortizol simultan cu diminuarea agitației percepute. Dacă nu vrei să iei suplimente cu ulei de pește sau de in poți include alimente utile în meniul zilnic cum ar fi somonul, macroul, sardinele, semințele de in sau nucile crocante.
Vor preveni poftele alimentare și în timp ce devii relaxat te vei apropia mai ușor de greutatea dorită.

 
5. Busuiocul verde sau uscat

Este un remediu antistres foarte eficient, reducând nivelul de cortizol din organism. Poți bea ceai de busuioc în momentele stresante sau îl poți adăuga la fripturi, sosuri, supe, paste, salate ori tocănițe.

 
6. Ciocolata neagră

Nu trebuie neapărat să ocolești raionul de dulciuri dacă ești stresat. Poți alege liniștit ciocolata neagră pentru că această gustare delicioasă va reduce inflamațiile și încetinește producția de cortizol.
În cadrul studiilor de specialitate s-a constatat că nu ai nevoie decât de 40g de ciocolată neagră pe zi pentru a reduce nivelul de cortizol, așa că nu te simți vinovat când guști 2-3 pătrățele de ciocolată neagră (cu cel puțin 80% cacao).

 
7. Carnea slabă de vită și stridiile

Zincul este un mineral esențial pentru stoparea creșterii nivelului de cortizol. Dacă meniul tău conține suficient zinc poți preveni creșterea necontrolată a cortizolului și te vei simți mult mai calm. 100g de friptură slabă de vită sau 6 stridii îți asigură cantitatea de zinc de care ai nevoie. În plus, vei obține reducerea acneei și eliminarea semnelor lăsate de coșuri.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod