9 alimente care au fost inventate din greșeală

Dacă îți plac șampania, berea sau cornetele crocante de înghețată află că au apărut în urma unor greșeli ale pasionaților de arta gastronomică. Descoperă cum au fost descoperite unele dintre cele mai populare alimente!
Multe dintre alimentele pe care ne-am obișnuit să le consumăm au fost obținute din greșeală. Chiar și cele mai apreciate nu au fost neapărat inventate intenționat, ci sunt mai degrabă rezultatul unor mici accidente culinare sau au apărut în cadrul procesului de preparare al altor alimente. Atât băuturile aromate, cât și friptura crocantă de pui sau fulgii de porumb se datorează unor întâmplări cu mult noroc.

 
Iată ce alimente au fost inventate din greșeală și sunt savurate cu plăcere în fiecare zi:

 
1. Berea

Cea mai timpurie mențiune legată de bere a apărut în secolul al VI-lea î.Hr. Deși cercetătorii încă nu s-au pus de acord asupra acestui lucru, se consideră în general că berea a fost inventată din greșeală în timp ce se făcea pâine. Potrivit lui Hort Dornbusch, expert în realizarea berii, este foarte probabil ca în timp ce se prepara pâinea afară persoanele care o făceau să se oprit din cauza ploii.
Dacă au uitat de aluatul umed timp de câteva ore acesta a început să fermenteze și au găsit ulterior lichidul care urma să devină faimoasa bere. 

 
2. Fulgii de porumb

Dr. John Harvey Kellogg și fratele său, Will Keith Kellogg aveau în gestiune un sanatoriu, situat în Battle Creek, Michigan, în 1890. În timp ce încercau să identifice alimentele potrivite pentru pacienții care urmau o dietă strict vegetariană, frații au lăsat din greșeală boabele de grâu pe foc, iar acestea au devenit fulgi ca urmare a contactului prelungit cu sursa de căldură. Cei doi au continuat să experimenteze cu noul aliment pentru micul dejun. Ulterior au încercat același lucru și cu porumbul, până în momentul în care au creat fulgii crocanți de porumb apreciați de consumatorii din întreaga lume.

 
3. Prăjiturelele cu fulgi de ciocolată

Delicioasele prăjiturele nu au fost descoperite prin crearea intenționată a unei rețete noi, ci din cauză că un ingredient lipsea. Astfel, când Ruth Graves Wakefield pregătea faimoasele sale prăjituri, deodată și-a dat seama că nu mai are ciocolată de menaj.
În acel moment a decis să rupă câteva bucăți din batonul Nestle pe care-l avea la îndemână, sperând că se vor topi la temperatura ridicată și a inventat din greșeală prăjiturelele cu fulgi de ciocolată.

 
4. Stafidele

În anul 2.000 î.Hr. oamenii au găsit boabe de strugure uscate pe ramurile viței de vie. Aceste stafide au fost utilizate inițial pentru decorațiuni, iar ulterior au devenit foarte populare în cadrul diferitelor tranzacții comerciale, ca premii la competițiile sportive, precum și ca remedii în cadrul medicinei tradiționale. 

 
5. Iaurtul

Dacă ai lăsat vreodată laptele la temperatura camerei prea mult timp, ai fost aproape de a prepara iaurt. Aceasta este teoria legată de apariția iaurtului. Se consideră că la un moment dat laptele crud a fost expus bacteriilor într-un climat cald, cauzând procesul de fermentație și transformarea laptelui într-un iaurt cremos.

 
6. Cornetele de înghețată

Italo Marchiony este cel care a produs primul cornet de înghețată, brevetat în decembrie 1903. Cu toate acestea, și Ernest E.
Hamwi este părtaș la această invenție deoarece în 1904, în cadrul târgului din St. Louis, Hamwi a vândut produse de patiserie foarte crocante, exact lângă un magazin de înghețată. Când vânzătorul de înghețată nu a mai avut recipiente a apelat la Hamwi, acesta a rulat produsele sale sub forma unui cornet și de atunci s-a început comercializarea în masă a înghețatei în această variantă.

 
7. Limonada roz

Datează din secolul al XVII-lea, povestea ei fiind legată în mod special de caravane și spectacole de circ. Astfel, Henry E. Allot a inventat acest nou sortiment de limonadă când a scăpat din greșeală niște bomboane roșii cu scorțișoară în paharul cu limonadă pe care îl cumpărase de lângă o caravană. 

 
8. Puiul picant Nashville

Acest fel de mâncare provine dintr-o răzbunare. Când prințul din Thornton s-a întors acasă foarte târziu într-o seară, iubita lui a vrut să-i dea o lecție și i-a pregătit o friptură de pui cu mult piper cayenne și alte condimente.
În mod ironic prințul a fost fascinat de friptură, a făcut câteva modificări rețetei de bază și a început să o comercializeze. 

 
9. Șampania

Se consideră că Dom Perignon este cel care a inventat șampania. Călugărul benedictin era responsabil cu supravegherea producției de vin în cadrul mănăstirii. Când i s-a cerut să înlăture bulele pe care le formau anumite tipuri de vin nu a reușit, dar a gustat din băutura spumoasă și i-a chemat repede și pe ceilalți spunând „Am băut stele!”.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod