Cum să mănânci cu 500 de calorii mai puțin în fiecare zi

de Amalia Skelton, 18 Iulie 2018

Topește kilogramele în plus fără să te înfometezi folosind câteva idei pentru a consuma cu 500 de calorii mai puțin!
„Economia” de calorii nu va necesita sacrificii mari, ci mai degrabă înlocuirea anumitor ingrediente cu alimente care te ajută să te menții în formă. Iată cum trebuie să procedezi pentru a „contoriza” cu 500 de calorii mai puțin:
 

1. Gata cu sandvișurile cu maioneză

Două felii mari de pâine unse cu maioneză îți adaugă instant 550 de calorii în acea zi, fără să mai iei în calcul ce pui în continuare în sandviș. Pentru o gustare care nu adaugă centimetri în plus, spune „nu” maionezei și pune câteva frunze de salată stropite cu suc de lămâie în fiecare sandviș. Vei obține un gust proaspăt, iar conținutul de fibre te va ajuta să reziști până la următoarea masă fără să apelezi la bomboane sau prăjituri.
 

2. Alege negru!

Cafeaua simplă neagră te ajută să eviți caloriile în plus. Îți dă energie și nu conține aditivi precum sucurile dietetice acidulate.
 

3. Mestecă mai încet

Dacă mesteci lent și savurezi fiecare preparat vei economisi în medie 100 - 120 de calorii la mesele principale, iar digestia se va îmbunătăți. În plus, poți lua gustări mai puține pe parcursul zilei.
 

4. Potolește-ți setea cu apă și lămâie, în loc de sucuri acidulate

Pentru fiecare cola pe care nu o bei, reduci 200 de calorii din consumul zilnic. Pune câteva felii de lămâie sau lime în apă cu gheață și vei face față zilelor călduroase fără să fii nevoită să apelezi la băuturile acidulate cu mult zahăr. Dacă repeți acest truc de cel puțin trei ori pe zi, nu îți va fi greu deloc să consumi cu 500 de calorii mai puțin.
 

5. Dormi 7-8 ore în fiecare noapte

Vei reduce minimum 300 de calorii. Potrivit studiilor de specialitate, odihna insuficientă încetinește metabolismul și crește apetitul pentru dulciuri. În medie, persoanele care dorm între 7 și 8 ore pe noapte consumă cu 300 de calorii mai puțin decât cei care nu apucă să se odihnească mai mult de 3-4 ore.
Când te simți odihnită și energică vei avea chef și de plimbări scurte. Dacă la somnul suficient adaugi și o plimbare de 45 minute vei elimina 200 de calorii în plus.
 

6. Antrenează-te înainte de micul dejun și nu mânca după ora 19:00

Această combinație „taie” 520 de calorii pe zi. Cercetătorii din Japonia au constatat că atunci când te antrenezi dimineața, înainte de micul dejun, vei arde cu 280 de calorii în plus pe parcursul zilei. De asemenea, renunțarea la gustări după ora 19:00 te va ajuta să economisești în jur de 240 calorii zilnic. 
 

7. Nu înmuia pâinea în ulei de măsline

Doar câteva felii îți vor aduce rapid 500 de calorii suplimentare. Uleiul de măsline este sănătos, dar în principal la salate și consumat cu măsură. De asemenea, pentru o siluetă sveltă ar fi avantajos să apelezi din ce în ce mai rar la pâine. 
 

8. Cere-i chelnerului să îți pună la pachet jumătate din ce ai comandat

Dacă respecți acest sfat vei economisi cel puțin 750 de calorii când ieși în oraș.
Oamenii de știință au constatat că o masă tipică la un restaurant cu specific italienesc sau chinezesc are în jur de 1.500 de calorii, mult mai mult decât ai nevoie la o singură masă.
 

9. Gătește acasă când ai timp 

Persoanele care aleg să gătească reduc aproximativ 140 de calorii la fiecare masă, față de cei care preferă să mergă la restaurant, să comande acasă sau să folosească semipreparate. Pregătește-ți singură micul dejun, prânzul și cina, iar rezultatele nu se vor lăsa așteptate!
 

10. Nu sta mult timp jos

Un stil de viață sedentar nu te ajută deloc să elimini kilogramele în plus. Încearcă să mergi o stație de autobuz pe jos, fă cumpărături în pauza de masă. Mișcarea constantă stimulează metabolismul și te va ajuta să arzi cel puțin 350 de calorii în fiecare zi. Urcă scările în loc să folosești liftul și vei elimina încă 150 de calorii.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;