Poveste adevărată: "Nora mea e de-o seamă cu mine"

Când aveam 17 ani am rămas prima dată însărcinată. A fost un accident care m-a costat mult. Am pierdut doi ani de liceu pe care i-am recuperat greu, am pierdut încrederea tatălui meu, care vedea în mine viitoarea doctoriţă a familiei, şi în general mi-am cunoscut cu ocazia asta prietenii adevăraţi.
Când aveam 17 ani am rămas prima dată însărcinată. A fost un accident care m-a costat mult. Am pierdut doi ani de liceu pe care i-am recuperat greu, am pierdut încrederea tatălui meu, care vedea în mine viitoarea doctoriţă a familiei, şi în general mi-am cunoscut cu ocazia asta prietenii adevăraţi. Restul m-au tratat cu clasicele prejudecăţi cu care o societate demodată ca a noastră le tratează pe „fetele mari care rămân gravide”.

Nu eram o uşuratică, dar ca toate adolescentele m-am îndrăgostit la 16 ani şi am cedat presiunilor hormonale cu care mă înconjura constant Iulian, primul meu prieten. El a fost şi tatăl lui Iani, băiatul pe care până la urmă l-am făcut şi crescut fără tată, doar cu ajutorul părinţilor mei. Iulian a ales şcoala, facultatea, altă cale. Nu-i port pică sau cel puţin nu după atâta vreme. Au fost perioade grele din viaţa mea de mamă-copil, când mi-am blestemat acea „mâncărime” care m-a făcut să cedez atunci. Dar per total nu pot să spun că îmi pare rău, privind la ce copil frumos am acum.

Iani are 23 de ani, mai are un frate de 12 ani pe care l-am făcut cu actualul meu soţ.
Eu între timp am reuşit să ajung la zi cu şcoala şi am urmat altă cale, nu am mai devenit medic, cum visa tata. Sunt o simplă asistentă medicală, dar îmi fac meseria cu plăcere şi pasiune.

Viaţa mea a părut multă vreme aşezată, în sfârşit, pe un făgaş normal. Până acum un an când Iani a cunoscut-o pe aceea care avea să-mi devină noră. O colegă de-a mea de clinică, de aceeaşi vârstă cu mine. Doina are 40 de ani şi un copil de 10 ani dintr-o căsătorie eşuată. Nu-şi arată vârsta şi în general are o minte deschisă comparativ cu femeile din generaţia noastră.

Totuşi, nu cred că vă uimesc spunându-vă ce şoc am avut când am aflat că se vor căsători, la doar câteva luni după şocul iniţial când am aflat că se iubesc şi sunt împreună. Iani a fost întotdeauna un băiat apropiat de femei, poate şi pentru că a fost crescu de două mame – de mine şi de mama – dar în acelaşi timp pe mine m-a tratat mai degrabă ca pe sora lui mai mare. Am fost foarte apropiaţi multă vreme, până când el a plecat să studieze în Franţa,  ajutat de nişte rude ale soţului meu.
S-a întors anul trecut cu diplomă de inginer şi cu chef de viaţă dobândit în patria bucuriei de a trăi. Iani s-a întos din Franţa mai matur, mai înţelept, parcă, dar în acelaşi timp nebun şi cu o mentalitate complet schimbată. Când a cunoscut-o pe Doina cred că a fost aşa, ca o dragoste la prima vedere. Au rămas amândoi o clipă muţi, uitându-se unul la celălalt, apoi nu au mai încetat să se amuze reciproc. Era o bucurie să-i vezi ce bine se înţeleg şi se distrează.

Eu am luat-o la început ca pe ceva firesc, deşi parcă totuşi unele lucruri nu erau în regulă. Apoi când Iani mi-a spus că o iubeşte pe Doina şi că vrea să se mute împreună mi s-au înmuiat picioarele. Am rămas muţi, şi eu şi soţul meu, pentru că ne aşteptam ca parcursul lui să fie mai degrabă profesional după întoarcerea în ţară, nicidecum sentimental. La 23 de ani copiii ar trebui să se gândească la carieră, în primul rând.

Apoi mi-am pus speranţele în maturitatea Doinei. În zadar.Parcă cineva îi luase minţile mai mult ca lui.
Dacă el avea scuza vârstei necoapte, ea nu avea nicio scuză.

Ne-am tot dat de ceasul morţii câteva luni, până când am zis să îi lăsăm în pace, că mai mult îi ambiţionăm. Speranţa era acum că la un moment dat va trece, unul dintre ei cel puţin se va trezi şi va realiza că nu au un viitor împreună.

La începutul toamnei ne-au spus că s-au căsătorit. S-au dus într-o zi la starea civilă şi gata. Am crezut că mor. În momentul ăla am urât-o din toată inima pe Doina. Dacă la limită aş mai fi putut să înţeleg că au avut o flamă, o atracţie fizică, o pasiune trecătoare, nu pot să înţeleg ce e în capul ei. Cum poate să creadă că dacă mariajul ei cu un om de vârsta ei nu a ţinut, şi a rămas singură cu un copil, mariajul cu Iani va dura mai mult? Când el va fi în floarea vârstei, la 30-40 de ani ,ea se va apropia de pensie. Cum poate să reziste o astfel de relaţie? Cum nu se poate gândi o femeie că e mai expusă de o mie de ori decât un bărbat? Şi sentimental, şi ca natură umană, ea se va trece mai repede ca el.
De ce îşi pregăteşte singură suferinţa de peste zece ani sau chiar mai devreme?

Acum suntem în prag de sărbători. Mi-am impus să încerc să-i accept. Vor veni la noi de Crăciun şi vom petrece sărbătorile ca o familie. Dar oricât aş încerca nu-mi pot scoate din minte că fiul meu se culcă cu o femeie de vârsta mamei lui. Şi nu pot să înţeleg cum poate să mă mai privească pe mine apoi, ca pe o mamă.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
 

Comentarii (12)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Bordea Cornelia-Anca pe 30 Dec 2011, 14:29
    ...intradevar este destul de greu

    poate destul de greu de imaginat ce simti pentru ca nu suntem in situatia ta cel putin majoritatea care ne dam cu parerea dar cert este ca e o situatie aiurea.parerea mea este ca tre sa incerci pe cat posibil sa ii accepti pentru ca altfel exista riscul ca fiul tau sa se indeparteze de tine cum sunt multe situatii si nu cred ca asa va fi mai bine.roagate la dumnezeu sa ii lumineze mintea sa isi dea seama ca e pacat ca are o viata inainte si ca mai are multe chestii frumoase de trait.lucruri oppe care langa o femeie de cu asa o vasrat le pierde :(.mult succes si tarie

    2
    1

  • Anonim pe 27 Dec 2011, 00:46
    ###

    Daca tu spui ca : ". Restul m-au tratat cu clasicele prejudecăţi cu care o societate demodată ca a noastră " asta denota faptul ca mentalitatea ta nu este demodata si ca nu ai prejudecati, atunci de ce te legi de acest aspect ?

    0
    2

  • Andrea pe 19 Dec 2011, 18:04
    Ajutor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    imi place de un baiat de la scoala dar nu stiu cum sa-i vorbesc sau cum sa gasesc lucruri in comun!il iubesc,se vede caci atunci cand nu imi vorbeste nu ma simt bine! toate fetele din clasa il iubesc,dar eu nu am lucruri in comun cu el!ce sa fac sa ma placa?cum sa gasesc lucruri in comun??ajutati-ma!

    5
    2

  • Flary_style90 pe 19 Dec 2011, 15:30
    vreau si eu un sfat

    m-am indragostit de cineva mai mica ca mine cu vreo 4 ani si nu stiu cum sa ii spun ca m-am indragostit de ia :):X

    3
    2

  • eclair pe 19 Dec 2011, 12:27
    varsta

    Nimeni nu are globul de cristal, iar ca sa facem presupuneri in virtutea prejudecatilor e.... penibil. Ce legatura are varsta cu dragostea. Daca era invers vi se parea mai normal, nu-i asa. In fond barbatii au toate drepturile... Cate cupluri se despart desi au aceeasi varsta.Mai degraba aici este frustrarea mamei care nu si-a trait viata cum a vrut (pacat dar asta a fost) "gura lumii" avand in vedere ca sunt colege decat altceva. Ar trebui sa fii fericita pentru fiul tau, e fericit si deocamdata atat. Restul e treaba lor. Cunosc un cuplu care s-au casatorit ea fiind cu 15 ani mai mare, sunt fericiti si acum se iubesc cum nu am vazut multi, sincer , el nici macar nu noteaza diferenta de varsta, si nu e teatru, Pur si simplu se iubesc, daca de altii de aceeasi varsta am auzit ca ar calca stramb de el niciodata, nu este interesat de alte femei. Deci.. se poate.. evident de la caz la caz. Nu stiu ce va face fiul tau, dar e viata lui, nu a ta. si nici a lumii. Fii alaturi de el si iubeste-l neconditionat si fii fericita ca femeia care-i sta alaturi chiar in aceasta casatorie neconventionala pentru tine si altii, il iubeste din tot sufletul. Restul sunt ---barfe.

    6
    0

  • Dana pe 19 Dec 2011, 12:12
    Cariera

    Ma scoate din sarite ideea de a pune cariera inaintea iubirii. Asa ajungi la 40 de ani, cum am vazut aseara la tv, singur/a, cautand in disperare un suflet pereche pe la speed dating-uri. Parerea mea e ca in cazul asta nu trebuie sa iti "setezi" prioritati, ci sa lasi lucrurile sa decurga natural. Ca sa nu ajungi la povesti de genul: "L-am cunoscut pe Y dar eu ma concentram asupra carierei, nu aveam timp de o relatie"... daca nu ne bucuram de iubire cat suntem tineri, atunci cand?? Si parintii nostri au avut locuri de munca si s-au si casatorit, s-au iubit, s-au distrat. Dar cum nu asta e subiectul, ma opresc aici. In tot ce ai spus ai dreptate, dar de asta or sa isi dea ei seama candva. El o sa isi dea seama cand o sa vada ca cea de langa el o sa devina o batranica, iar ea cand o sa vada ca nu mai e asa tanara si totusi are langa ea un barbat tanar si plin de viata. Sa fim seriosi, oricat de vioaie se da ea, incet incet, varsta o sa isi spuna cuvantul. :)

    5
    1

  • kheisha pe 19 Dec 2011, 09:12
    &&&&&&&&

    Stiti ca iubirea nu are varsta? dar cui ii pasa.Aceasta nora de varsta soacrei sa indragostit de acel tanar plin de viata care probabil ia dat apa la moara.Sigur nu este placut pentru mama acestuia, dar nu va fi placut nici pentru nora,dece? pur si simplu nu peste mult timp ,, EL " i si va da seama ca nu si a trait tineretea.Va intalni o fata tanara ,frumoasa plina de viata ca si el si atunci va dori divortul.Insa tocmai acest lucru o va marca pe doamna ( sotia lui actuala ),atunci i si va da seama de grseala ei .Nu trebuie sa face ti remarca menopauzei,oricum femeia este cea care ( poate pana la moarte ) doar barbatul pana poate .Daca femeia este mai avida dupa sex de la varsta de 40 ani ,dupa 40 ani pe barbat incepe sa l lase motorasul si atunci devine capricios si gelos.Problema este cum se va simti EA in preajma soacrei de aceeasi varsta si colega. Ii va trece ,va fi bine in viitor,lucrurile se vor aseza dar EA va mai suferi o drama,cu certitudine nu vor ramane impreuna si asta nu va fi peste mult timp. Poate nu vom afla si noi ce sa intamplat pe parcurs dar cu siguranta ce este a lui este pus deoparte.Doamna soacra ai putina rabdare, fi optimista !Numai bine.

    1
    5

  • Crina pe 19 Dec 2011, 03:57
    Ea

    O sa-i "manance" tineretea..si o sa-i faca tot ea vant cand o sa simta ca-i trece vremea..El are de pierdut cel mai mult..va fi liber la o varsta cand nu o sa-i mai arda de cautat o fata potrivita..am mai intalnit astfel de cazuri..Doamne fereste!!..biata mama cat are de suferit..

    6
    2

  • jacqline pe 18 Dec 2011, 22:36
    tinerii din ziua de azi sunt zuzu

    am 25 de ani si vad cum generatia mea a luat-o razna de tot..nu este primul tanar care este tentat sa incerce cu fem mature vestejite ca sa sp asa..nu vreau sa critic orice varsta este frumoasa la fel ca si iubirea..dar nu stiu ce or fi in capul acelor femei de 40 de ani cand incep o relatie cu un copil practic..iubitul meu are 24 de ani inainte sa ma cunoasca pe mine a avut o iubita in varsta de 43 de ani si a durat relatia lor 1 an de zile..dupa ce a parasit-o tot il suna ii dadea msg..sincer imi pare rau pt dvs doamna ca ati investit mult in copilul dvs..i-ati fost si mama si tata ba chiar si prietena si ati vrut tot ce este mai bun pt el..stiti de multe ori noi tinerii credem ca le stim pe toate si nu mai acceptam sfaturile celor care ne iubesc si ne vor binele..o sa-si dea si el seama intr-o buna zi ca a gresit facand acest pas si sper s anu fie prea tarziu..

    5
    2

  • sasa pe 18 Dec 2011, 21:17
    Lasa viata sa-si urmeze cursul

    Toate cazurile de acest gen s-au terminat prin parasirea doamnelor de care partenerii mai tineri. De ce? Pentru ca varsta isi pune amprenta pe trupul si chipul femeilor, care au facut acest gen de castorie. Hormonii barbatului la 40 de ani stiti cum sunt! El nu este de condamnat, ea este de vina pentru ca nu se gandeste la viitor. Chiar daca acum se bucura, va regreta amarnic mai tarziu.

    5
    2

  • onutta21 pe 18 Dec 2011, 21:13
    ***

    doamne ce iti este dat sa mai auzi!!!!!!! ea saraca mai are cativa ani si intra la menopauza ,iar el cativa ani si este in floarea varstei !!!! urata rau de tot ,,povestea''. Imi dau seama prin ce treci ,si eu as fi terminata sa trec printr-o situatie ca asta. Eu dau vina numai pe ea , el pana la urma este un copil care nu si-a dat seama ce face dar ea este o femeie fara scrupule.

    9
    1

  • vine Craciunul! pe 18 Dec 2011, 05:03
    CADOURILE

    „Gutschein”, cadoul ideal al germanilor, este ambalat în … plic romaningermania.ro/„gutschein”-cadoul-ideal-al-germanilor-este-ambalat-in-plic/

    3
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod