Cum te redresezi profesional dupa concediere?

Cu siguranta, este una dintre cele mai ingrate ipostaze, dar, mai devreme sau mai tarziu, majoritatea ne confruntam cu aceasta problema: concedierea. Nu ne-am propus ca in materialul acesta sa abordam...

Cu siguranta, este una dintre cele mai ingrate ipostaze, dar, mai devreme sau mai tarziu, majoritatea ne confruntam cu aceasta problema: concedierea. Nu ne-am propus ca in materialul acesta sa abordam problema cauzelor pentru care s-a ajuns aici. Poate ca a fost o greseala grava sau una pe care si altii o fac, dar tu ai ghinionul sa platesti pentru ea; ori poate ca firma trece printr-o conjunctura nefavorabila (ceea ce, in prezent, este, din pacate, foarte posibil).

Indiferent de motiv, o astfel de veste este naucitoare si parca te simti precum intr-o poezie a lui George Cosbuc: "Ce sa fie? Nu-i nimic. A trecut acceleratul...". Nu-ti poate pretinde nimeni sa depasesti acest moment ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat; parafrazand cunoscutul dicton "Errare humanum est", am putea spune "Bocitum femininum est". Ei bine, o saptamana este maximul de timp pe care iti poti permite sa-l acorzi jelitului, eventualelor accese de furie si intrebarii "Cum de mi s-a intamplat tocmai mie asa ceva?". Daca te complaci mai mult timp in aceasta stare, ar putea aparea depresiile si numai de acest lucru nu ai nevoie.

Ar fi cazul sa te mobilizezi.

Pentru inceput, reflecteaza la parcursul tau profesional de pana acum si analizeaza-te: ce ai vrea sa faci in continuare? In definitiv, daca tot a survenit aceasta problema, e bine sa fructifici momentul. Vrei sa faci acelasi lucru sau consideri ca a sosit momentul pentru o schimbare in cariera? Daca la cea de-a doua intrebare ai raspuns afirmativ, evalueaza-ti prioritatile. Ce ai vrea sa faci? Ar fi rentabil, in raport cu actualele conditii de pe piata muncii? Din punct de vedere financiar, iti permiti sa stai o perioada fara sa lucrezi, pentru a urma eventuale cursuri necesare in noua directie profesionala?

Indiferent in care dintre cele doua situatii te regasesti, site-ul career-advice.monster.com te sfatuieste sa nu intrerupi legatura cu fostii colegi de munca. Este adevarat: ei au serviciu, iar tu, deocamdata, nu. Acest lucru poate duce la aparitia unor momente stanjenitoare, dar treceti fiecare peste ele. Fostii colegi pot afla despre eventuale posturi vacante in alte companii sau despre diverse training-uri si cursuri de perfectionare.

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mara Necula pe 31 Dec 2008, 00:34
    despre faliment,somaj

    provin de la o firma falimentara,sunt somera de 10 luni,am fost la 22 interviuri,nimeni nu m-a mai chemat a doua oara,desi am o experienta de 36 ani in cim.muncii.Oare de ce?????Pentru ca am 53 ani??? dar nu sunt bolnava,sunt activa,vreau sa muncesc dar unde....................................d-lor angajatori de ce nu angajati si persoane peste 50 ani,de ce va e frica.Noi suntem corecti,muncitori pt.ca am trait in alta 'epoca" si respectam munca.Sunt f.suparata.Nu stiu ce voi face.Am facut o facultate d prisos.nimanui nu-i foloseste.Nici mie

    0
    0

  • marilena pe 10 Dec 2008, 02:50
    Cum te redresezi

    Articolul este foarte superficial, cu fraze frumoase, consiliurile si mai frumoase, pacat ca in viata de zi cu zi e divers si din pacate nu se poate aplica, sau cel putin foarte ,foarte rar, cu criza asta e un noroc daca te chiama cineva pt. un interviu, cit despre postul de lucru, e o minune daca-l vei putea avea. Mult noroc.

    0
    0

  • Liliana 130 pe 9 Dec 2008, 15:09
    Redresare cu Xanax

    Cum te redresezi ,dupa ce ai facut cea mai mare greseala din viata? XANAX ???? De la un servici la stat (administrator ) am plecat la o firma de transporturi a carui patroni imi erau prieteni de 11ani cel putin(secretara) pentru un banut in plus de la 650 la 900 lei. dupa un an si 5luni am plecat pt ca nu am mai suportat bataia de joc , aroganta , nesimtirea . Credeti ca nu am reusit sa ma adaptez? Credeti ca nu am stiut sa suport suficient de mult? Credeti ca am dorit sa raman fara loc de munca dupa o vechime de 20 de ani? Credeti ca nu am stiut sa fiu un om de echipa? Cine a scris articolul stie doar partea frumoasa a lucrurilor, cum ar trebui ele sa fie , nu cum sunt ele in realitate .Adevarul este o mare mizerie. As vrea sa citesc un articol despre cum sa-ti gasesti servici in perioada de criza economica? Va salut !

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod