Cinci motive pentru care CV-ul tau va fi respins

Ai redactat un CV, spui tu, extraordinar, l-ai trimis tuturor angajatorilor pentru care ai vrea sa lucrezi, l-ai postat si pe site-urile de joburi, te-ai asigurat ca a ajuns si la agentiile de recrutare, insa a trecut destul timp si nu te-a contactat nimeni.
Ai redactat un CV, spui tu, extraordinar, l-ai trimis tuturor angajatorilor pentru care ai vrea sa lucrezi, l-ai postat si pe site-urile de joburi, te-ai asigurat ca a ajuns si la agentiile de recrutare, insa a trecut destul timp si nu te-a contactat nimeni. Intr-o astfel de situatie, nu da vina numai pe criza. Ia gandeste-te: prezentarea ta este in regula? Ai mai aratat-o cuiva? Ai fost la un spcialist cu CV-ul, pentru a vedea daca e corect? Sau macar l-ai verificat?

Specialistii in resurse umane spun ca una dintre principalele cauze pentru care unii candidati nu sunt contactati este modul in care a fost redactat CV-ul.
De exemplu, greselile de ortografie si de exprimare te descalifica din start, mai ales daca-ti doresti sa lucrezi intr-un domeniu in care se pune accent pe aceasta latura. Iata cinci motive pentru care apelul telefonic nu vine.

1. Ai uitat sa-ti lasi datele personale

Pare de necrezut, insa e posibil ca in CV sa fi uitat sa treci numarul de telefon si e-mailul. Poate sa fie prezentarea ta extraordinara, dar unde sa te caute angajatorul? Asa ca asigura-te ca poti sa fi gasita telefonic sau on-line.

2. Plictisesti!

Gandeste-te ca la vremuri de criza angajatorii au de-a face cu mii de CV-uri. Au de unde alege si, de aceea, este foarte posibil ca pe cele care nu le atrag atentia sau care-i plictisesc sa le dea deoparte.
Prin urmare, incearca sa nu ai un limbaj de lemn si sa nu te intinzi pe mai mult de doua pagini, chiar daca ti se pare imposibil.

3. Nu te diferentiezi

Practic, trebuie sa te diferentiezi cu ceva fata de contracandidatii tai. Gandeste-te ca esti intr-o cursa din care, obligatoriu, trebuie sa iesi castigatoare. Asa ca incearca sa atragi cumva atentia, chiar in scris. In fond, angajatorul vrea sa se lamureasca, in doar cateva minute, de ce ar fi bine sa te cheme la interviu. De aceea, este util sa pui accent pe calitatile si abilitatile tale, pe ceva caracteristic doar tie.

4. Nu pari prea organizata si ordonata

Nu numai greselile de gramatica si exprimare pot aduce direct la cos CV-ul tau. Si felul in care asezi informatiile in pagina vorbeste mult despre tine.
Daca vei alege un font prea mare sau prea mic ori daca ai sa lasi multe spatii goale sau, dimpotriva, inghesui randurile, categoric nu vei face o impresie prea buna. “Un astfel de CV spune multe despre candidat. Daca de obicei esti ordonata, asta se va vedea, cu siguranta, in CV”, spune Alina Negrea, senior partner la compania A Plus Performance.

5. Oferi prea putine informatii

Din dorinta de a nu te “intinde”, s-ar putea sa excluzi informatii importante, care te-ar putea plasa in fata altor candidate. In plus, absenta unor perioade din CV naste nelamuriri.
“Cu prea putine date despre locurile de munca anterioare sau despre reusitele tale profesionale, este foarte posibil ca prezentarea ta sa ajunga in teancul cu aplicatii respinse”, considera Alina Negrea.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • gogea_irina pe 14 Iun 2010, 21:40
    cv

    sfaturi pt intocmirea cv

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod