Vine iarna: Alertă meteo de vreme rece și ninsori în toată țara

iarna

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare meteorologică de vreme deosebit de rece, ninsori şi intensificări ale vântului. Informarea este valabilă până duminică, la ora 12.00.
Meteorologii au emis o informare potrivit căreia, începând de vineri dimineaţa şi până duminică la prânz, vremea va fi rece în toată ţara, chiar deosebit de rece în est şi sud-est, unde vor fi şi intensificări ale vântului. În zonele estice, sudice şi centrale vor fi precipitaţii slabe, sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), informarea va fi în vigoare de vineri, de la ora 5.00, până duminică, la ora 12.00.

În intervalul menţionat vremea va deveni rece în toată ţara, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor în majoritatea regiunilor.

În zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.

În regiunile estice, sudice şi centrale se vor semnala precipitaţii slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviţă, mai ales în cursul zilei de vineri şi al nopţii de vineri spre sâmbătă.

De asemenea, ANM a emis o prognoză meteo specială pentru municipiul Bucureşti, pentru intervalul vineri - duminică.

Astfel, de vineri de la ora 8.00 şi până sâmbătă, la ora 8.00, vremea va deveni rece, cerul va fi noros şi temporar vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, dar, trecător, posibil şi lapoviţă sau fulguială.
Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, la rafale de 45-50 kilomtri pe oră. Temperatura aerului va avea valori mai scăzute decât în intervalul precedent, respectiv o maximă de 4-5 grade şi minima de minus 2-0 grade.

De sâmbătă de la ora 8.00 şi până duminică, la ora 8.00, vremea va fi deosebit de rece, cu o temperatură maximă de 2-3 grade şi minima în jurul valorii de minus 2 grade. Cerul va fi noros şi trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat.


Foto: Mediafax

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod