Tragedie în familia unui miliardar: Cel mai bogat om din Danemarca și-a pierdut trei din cei patru copii în atentatele din Sri Lanka


Miliardarul danez Anders Holch Povlsen, cel mai mare acţionar al gigantului de îmbrăcăminte Asos, şi-a pierdut trei din cei patru copii în atacurile sângeroase care au avut loc duminică în biserici şi hoteluri de lux din Sri Lanka.

Familia miliardarului se afla în Sri Lanka într-o vizită de Paşte. Numele celor trei copii ucişi în atentate nu au fost făcute publice.

Anders Holch Povlsen deţine lanţul internaţional de îmbrăcăminte Bestseller, fiind, de asemenea, cel mai mare acţionar unic al companiei de retail online de îmbrăcăminte şi cosmetice Asos. Cel mai bogat om din Danemarca are un portofoliu vast de proprietăţi în Scoţia, unde deţine inclusiv Castelul Aldourie, achiziţionate prin compania sa Wildland, care se descrie ca fiind un proiect de conservare peisagistică.

"Din nefericire, putem confirma informaţiile", a declarat un purtător de cuvânt al Bestseller într-un email. "Vă cerem să respectaţi dreptul la intimitate al familiei. Nu avem alte comentarii de făcut", a adăugat sursa.

Cu doar câteva zile înainte de atacurile sângeroase, unul dintre copiii lui Povlsen, Alma, a postat o fotografie cu frații ei, Astrid, Agnes și Alfred, lângă o piscină, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Sri Lanka este în stare de şoc după atacuri, cele mai grave violenţe de la încheierea războiului civil în 2009.

Primele explozii au avut loc la ora locală 08:45 (04:15 ora României), oamenii informând cu privire la şase explozii în intervale scurte de timp. Trei biserici din Negombo, Batticaloa şi în districtul Kochchikade din Colombo au fost vizate în timpul slujbei de Paşte, iar alte trei explozii au avut loc la hotelurile Shangri-La, Kingsbury şi Cinnamon Grand din capitala ţării.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod