suspiciune de coronavirus

Suspiciune de coronavirus în cazul unui român întors din China

Un student în vârstă de 24 de ani a fost internat la Spitalul Județean din Bacău cu simptome specifice gripei.

Românul s-a întors din China în urmă cu 8 zile acuzând febră și tuse și s-a prezentat astăzi la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalui Județean din Bacău cu ușoare dureri musculare.

Medicii au prelevat probe care au fost trimise la Institulul Matei Balș din București pentru un diagnostic exact.

 



„Din ce date avem la acest moment, este vorba despre un tânăr, de 24 de ani, care studiază în China și care a venit în Bacău în urmă cu opt zile.

A acuzat febră inclusiv în avion, dar ulterior nu a mai avut stare febrilă. În schimb a tușit, iar acum s-a prezentat la UPU cu dureri musculare, care pot fi și un efect secundar al acestei tuse.

A fost introdus în camera de izolare, i se efectuează toate investigațiile necesare, s-a luat legătura și cu Institutul Matei Balș, așteptăm rezultatele”
, a declarat Alin Năstasă, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău pentru cotidianul.ro.

27 Ianuarie 2020
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod