Controversa astronomilor: Ce a luminat cerul României în toiul nopții?

Un fenomen asemănător unui meteor, produs deasupra țării noastre în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, a generat păreri diferite în rândul specialiştilor.

În noaptea de marţi spre miercuri, serviciul 112 Buzău a primit patru apeluri telefonice ale unor persoane care au relatat că au văzut o lumină pe cer, urmată de un zgomot puternic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, apelurile au aparținut unor persoane din localităţile Pârscov, Râmnicelu, Cernăteşti şi Beceni, între orele 3.15 - 3.31. Potrivit lui Prahoveanu, fenomenul a fost sesizat inclusiv de angajaţii ISU care lucrau la dispeceratul instituţiei în acel moment.

Dacă dimensiunea nu este mare, atunci obiectul a ars complet şi nu lasă urme, iar confirmările sunt la nivel de amatori sau de Google, ceea ce pentru noi nu are importanţăMarius-Ioan Piso
Fenomenul a fost observat şi în judeţul Covasna.
"Am văzut cum cerul s-a luminat puternic, apoi după o vreme am auzit şi un zgomot asemănător unei explozii. M-am speriat, am ieşit afară, însă nu am mai văzut nimic", a declarat un localnic din Sfântu Gheorghe.

Un altul a spus că nu a văzut nimic, însă a auzit zgomotul puternic şi a crezut că este cutremur. "M-am speriat, vă daţi seama, era noapte şi dintr-o dată am auzit bubuitura. Prima dată am crezut că e cutremur, dar mi-am dat seama că nu se mişcă nimic, apoi am crezut că a avut loc o explozie la vreun bloc, ceva", a afirmat acesta.

Evenimentul a fost semnalat şi de mai mulţi localnici din Breţcu, localitate aflată la graniţa judeţelor Covasna şi Bacău.
Primarul comunei, Dimény Árpád, a declarat că zgomotul a fost puternic şi că, deşi nu s-au semnalat pagube, uşile şi ferestrele caselor au fost zguduite.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • andre pe 9 Ian 2015, 01:23
    da!

    am vazut si eu in Galati acelasi lucru!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod