Un pas înainte, doi înapoi sau planetele retrograde din 2013

Fiecare planetă, de la Mercur şi până la Pluton, mai puţin Soarele şi Luna, par să se mişte, în anumite perioade de timp, înapoi pe zodiac. Trebuie să ţinem seama că, în aceste perioade

Fiecare planetă, de la Mercur şi până la Pluton, mai puţin Soarele şi Luna, par să se mişte, în anumite perioade de timp, înapoi pe zodiac. Trebuie să ţinem seama că, în aceste perioade de retrogradare, anumite acţiuni sunt făcute cu dificultate sau au şanse mari să eşueze. Totuşi, alte activităţi pot fi mult mai potrivite să se defăşoare, în aceste intervale de timp, şi de aceea este bine să le cunoaştem şi să le folosim în interesul nostru. Iată care sunt perioadele de retrogradare ale planetelor în anul 2013 şi cum este cel mai bine să le abordăm:

Mercur retrograd
(23 februarie - 17 martie); (26 iunie - 20 iulie); (21 octombrie - 10 noiembrie)
Are efect mai ales asupra celor născuţi sau având Ascendentul în zodiile Gemeni şi Fecioară.
Este momentul să vă curăţaţi mintea, gândurile, să faceţi ordine în proiecte. Se recomandă atenţie în luarea deciziilor, la încheierea contractelor, în planificarea călătoriilor. Nu este recomandat să începeţi cursuri, să cumpăraţi la primul impuls(în schimb, să vindeţi este mai profitabil), să încheiaţi contracte fără să le verificaţi de două ori, să achiziţionaţi mijloace de transport în grabă sau fără să aveţi informaţii suficiente.

Venus retrogradă
(21decembrie 2013 - 31 ianuarie 2014)
Are efect, în special, asupra celor născuţi sau având Ascendentul în zodiile Taur şi Balanţă.
Este momentul unor reevaluări faţă tot ceea ce înseamnă valoare, apreciere, plăcere.

Frecvent e necesar să fie reevaluate relaţii existente în viaţa voastră şi nu e momentul cel mai favorabil de a începe altele noi. Se recomandă prudenţă în ceea ce priveşte cumpărăturile de obiecte de vestimentaţie sau de lux. Nu sunt recomandate începerea regimurilor de slăbire, schimbarea aspectului/look-ului şi nici efectuarea operaţiilor estetice. Ulterior, s-ar putea să nu ne placă ceea ce ne încântă în perioada cu Venus retrogradă sau să avem probleme cu produsele achiziţionate acum.

Jupiter retrograd
(4 octombrie 2012 – 30 ianuarie 2013); (7 noiembrie 2013 - 6 martie 2014)
Are efect mai ales asupra celor născuţi sau având Ascendentul în zodiile Săgetător şi Peşti.
Este o perioadă bună pentru a ne reevalua nişte credinţe şi a ne schimba perspectiva asupra vieţii. Pot apare evenimente legate de cinste şi corectitudine, ale noastre faţă de alţii sau ale celorlalţi faţă de noi. Este favorabil să reluăm proiecte legate de educaţie, călătorii pe care le-am amânat, dar nu e recomandat să realizăm unele pe care le concepem acum, căci e probabil ca ele să se desfăşoare cu dificultate sau putem fi dezamăgiţi de ele.

Este o perioadă care favorizează mai degrabă îmbogăţirea spirituală şi mai puţin cea materială, decât dacă merge mână în mână cu prima.

Saturn retrograd
(18 februarie - 8 iulie)
Are efect mai ales asupra celor născuţi sau având Ascendentul în Capricorn.
Este o perioadă favorabilă pentru a reorganiza ceva şi a câştiga înţelepciune, dacă suntem destul de răbdători. Adesea, domeniul carierei şi poziţia socială sunt cele care au nevoie de o restructurare sau o reorientare. Uneori, trebuie să renunţăm la un angajament, la o obligaţie pe care ne-am luat-o, acolo unde avem frustrări sau ne simţim încorsetaţi, frânaţi în exprimarea personalităţii noastre. Proiectele începute pe perioada lui Saturn retrograd vor avea  nevoie de restructurări, aşa că dacă se poate, nu vă angajaţi în unele pe termen lung sau care implică responsabilităţi mari.

Uranus retrograd
(17 iulie - 17 decembrie)
Influenţează adesea pe cei născuţi sau având Ascendentul în Vărsător.
Este o perioadă în care e bine să facem o „revoluţie” în interiorul nostru, să căutăm locurile lăuntrice unde ar trebui să facem schimbări radicale.

Putem fi nemulţumiţi de multe ce se petrec în jurul nostru, ne putem simţi încorsetaţi, limitaţi şi am vrea mai multă libertate, dar mai întâi trebuie să vedem în interior câtă libertate putem suporta şi dacă ştim ce vom face cu ea, atunci când vom porni să o obţinem. Nu încercaţi să-i schimbaţi pe cei din jurul vostru, căci este o cale care nu o să vă aducă decât neplăceri.

Neptun retrograd
(7 iunie - 13 noiembrie)
Are efect mai ales asupra celor născuţi sau având Ascendentul în Peşti.
Este o perioadă bună pentru a cerceta din nou speranţele, visele, convingerile noastre, să realizăm care este evoluţia noastră spirituală prin dificultăţile pe care le-am întâlnit în viaţă. Putem să vedem mai clar acum, care sunt adevăratele faţete ale unor persoane sau situaţii şi asupra cărora ne-am făcut iluzii. Există însă şi riscul să ne adâncim prea mult în temerile noastre şi să încercăm să rămânem acolo folosind retragerea, izolarea de lumea exterioară.

Pluto retrograd
(12 aprilie - 20 septembrie)
Are efect mai ales asupra celor născuţi sau având Ascendentul în Scorpion.
Este o perioadă bună pentru transformări şi schimbări interioare.

Poate fi necesar să ne întoarcem în timp ca să înţelegem necesitatea acestor schimbări radicale, pe care adesea le-am refuzat la momentul respectiv din cauza temerilor noastre. Deşi este momentul începuturilor, trebuie să acceptăm şi să renunţăm la ceva sau la cineva. Evitaţi să proiectaţi asupra celorlalţi, o tendinţă des manifestată în această perioadă, frustrări şi obsesii personale, care vin din trecut.

AstroVesta®
http://www.astrovesta.com

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod