O doză de sănătate şi tinereţe pentru organismul tău!

"Aceasta poate fi fără discuţie cea mai mare descoperire medicală de la invenţia antibioticelor" - s-a scris despre Resveratrol, de curând, într-un studiu clinic apărut recent sub egida prestigioasei Universităţi Harvard. Resveratrolul este o substanţă antioxidantă, care a atras atenţia specialiştilor deoarece a părut să dezlege, în bună parte, misterul "paradoxului francez".
"Aceasta poate fi fără discuţie cea mai mare descoperire medicală de la invenţia antibioticelor" - s-a scris despre Resveratrol, de curând, într-un studiu clinic apărut recent sub egida prestigioasei Universităţi Harvard.

Resveratrolul este o substanţă antioxidantă, care a atras atenţia specialiştilor deoarece a părut să dezlege, în bună parte, misterul "paradoxului francez".

Studii epidemiologice au asociat consumul regulat de vin roşu, obicei tradiţional în Franţa, cu o scădere a morbidităţii cardiovasculare.
S-au încercat multe explicaţii şi una din ele a fost prezenţa în vin a substanţei resveratrol. Pe măsura ce studiile au avansat, s-a arătat clar că nu numai vinul este o sursă de resveratrol. Există câteva surse de resveratrol, cum ar fi strugurii roşii, afinele, rodiile. În plus, acesta are efecte pozitive care nu se limitează la aparatul cardio-vascular.

Suplimentul alimentar Resveravit, produs de Ropharma te ajută să-ţi păstrezi sănătatea şi frumuseţea graţie extractului uscat din rădăcini de Polygonum cuspidatum, ce conţine cea mai bogată sursă de RESVERATROL – flavonoidul polifenolic cunoscut în ultimii ani pentru statutul său de "elixir al tinereţii".


Resveratrolul este unul din cei mai puternici antioxidanţi cunoscuţi până în momentul de faţă. Potrivit statisticilor, resveratrolul, este de 4-5 ori mai puternic decât beta-carotenul, de 50 de ori mai puternic decât Vitamina E şi de 20 de ori mai puternic decat Vitamina C. Resveravit conţine 98% resveratrol, fiind în acest moment singura formulă din piaţa cu o concentraţie atât de ridicată.

Produsul conţine extract uscat din Polygonum cuspidatum (cu conţinut de RESVERATROL ≥98%) – 200 mg, lactoză monohidrat, stearat de magneziu, talc.
Se administrează intern, câte 1-2 capsule pe zi în timpul mesei, sau conform recomandării medicului.  Este contraindicat în caz de afecţiuni hepatice, sarcină, lactaţie, vârsta sub 18 ani. Preţul recomandat de producător este de 52 lei.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod