Masajul terapeutic întărește sistemul imunitar

Beneficiile pe care masajul le aduce sănătății sunt recunoscute de secole. Acesta ne ajută să fim într-o formă fizică mai bună și cu un psihic mai relaxat.

Printre beneficiile de sănătate ale masajului se numără:


-    Scutirea de anxietate, diabet, cancer, probleme cardiace, durere și probleme ale sistemului nervos;
-    Îmbunătățește sănătatea pielii, circulația sângelui și funcționarea sistemelor urinar și digestiv;
-    Ajută la îmbunătățirea creșterii, a somnului și a imunității copiilor și adulților.


Masajul terapeutic și imunitatea

Corpul nostru, cu sistemul său imunitar puternic, este suficient de competent pentru a face față diferitelor tipuri de infecții. În plus, masajul are un rol extraordinar în menținerea unei imunități puternice. Ajută la construirea celulelor protectoare din organism pentru a neutraliza atacatorii, cum ar fi cancerul și infecțiile virale.


„Sesiunile regulate de masaj terapeutic oferă beneficii semnificative, dincolo de relaxarea imediată, de care ne bucurăm în primul rând.

Persoanele care au un nivel ridicat de stres, tind să se îmbolnăvească mai mult decât altele. O combinație între stres, lipsa de somn și nutriția necorespunzătoare, duce în mod cert la reducerea capacității sistemului nostru imunitar de a se proteja în mod natural împotriva bacteriilor și a infecțiilor.”, aflăm de la dr. balneolog Suzana Pretorian, de la Danubius Health Spa Resort Sovata.


Care sunt beneficiile masajului asupra sistemului imunitar?


Studiile clinice au arătat că masajul regulat ajută la atenuarea stresului, dar crește totodată, capacitatea citotoxică a sistemului imunitar (nivelul de activitate al celulelor ucigașe (killer) naturale ale organismului) și reduce numărul celulelor T.
Și pentru a veni în sprijinul unei bune imunități a organismului, dar și pentru a o menține la cote înalte, specialiștii de la Sovata recomandă două tipuri de masaj, cu efecte benefice și rapide asupra stării generale de sănătate:


Masaj cu pietre calde
Masajul cu pietre calde este o variantă a terapiei clasice de masaj.

Iniţial, pe corp se aplică un ulei de masaj care permite ca pietrele să alunece uşor de-a lungul muşchilor. Pietrele aplicate sunt roci magmatice sau de bazalt, un tip de rocă bogată în fier care are capacitatea de a reţine căldura. Aceste pietre sunt încălzite şi aplicate cu scopul de a masa spatele. La finalizarea masajului, tratamentul este continuat prin efectuarea unui masaj obişnuit, cu tehnici de masaj suedeze. După terminarea acestuia, pietrele fierbinţi pot fi plasate pe punctele strategice ale corpului şi lăsate să acţioneze pentru o perioadă scurtă. În funcţie de lungimea masajului, procedura poate fi repetată pe secţiunea frontală a corpului.
Acest tip de masaj este aplicat cu succes în tratarea durerilor de spate, pentru ameliorarea circulaţiei sanguine, precum şi în scopul de a reduce stresul şi tensiunea.

Masaj Royal
Masajul Royal este un masaj relaxant ce vizează întreg corpul utilizând manevre uniforme de mângâiere care se încheie prin aplicarea unui masaj relaxant facial şi al capului. Masajul relaxant cu arome este aplicat cu eficienţă remarcabilă în scopul reducerii încordării articulaţiilor şi a ţesuturilor, creşterii flexibilităţii musculare, dar şi pentru stimularea circulaţiei sanguine şi înlăturarea tensiunilor acumulate în corp. Efectul benefic exercitat este sporit prin aplicarea diferitelor uleiuri volatile pe parcursul tratamentului.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod