Ce cauzează sângerările gingivale și cum le putem stopa

În general, suntem tentați să presupunem că sângerarea gingivală are cauze complexe, iar tratarea lor este la fel de complicată, însă așa cum se întâmplă de multe ori, răspunsul la o întrebare complicată este unul mult mai simplu decât ne-am aștepta. Conform doamnei doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, igiena dentară necorespunzătoare este cea mai comună cauză a sângerării gingivale (80-90% din cazuri) și totodată cea mai facil de tratat, prin adoptarea unor obiceiuri corecte de îngrijire orală.

De ce apar sângerările gingivale

Atunci când placa bacteriană se acumulează în apropierea gingiei organismul “simte” bacteriile (toxinele) și trimite în zona respectivă sânge, în care se află leucocite – celulele de apărare a organismului. Acestea fac parte din sistemul nostru imunitar și au rolul de a lupta cu bacteriile, virusurile și oricare alte elemente străine organismului (inclusiv transplanturile).

Așadar, sângele este trimis în cantitate mai mare la nivelul gingiei, această își mărește volumul și sângerează foarte ușor atât timp cât în preajma gingiei se acumulează bacterii.

De cele mai multe ori tindem să ocolim la periaj zona sângerândă, ceea ce duce la apariția unui cerc vicios; la nivelul gingiei sensibile rămân resturi alimentare, bacteriile se înmulțesc, agresează gingia, iar organismul trimite și mai mult sânge cu leucocite pentru a asigura apărarea. Așadar, soluția este foarte simplă: când gingiile sângerează, igienizăm foarte bine zona, până ce sângerarea se reduce de la o zi la alta, iar în final dispare, gingia revenind la volumul obișnuit și la culoarea roz, naturală. Clătirea cu apă de gură cu clorhexidină care omoară bacteriile sau aplicarea de geluri cu aceeași substanță vor grăbi vindecarea”, recomandă specialistul ortodont.

Cauze ale sângerărilor gingivale

Multe persoane tind să respingă principala cauză a sângerărilor gingivale – igiena dentară deficitară, având convingerea că efectuează un periaj corect al dinților.

Însă, în anumite situații, rutina de îngrijire orală este incorectă sau incompletă:

“Folosirea unei periuțe dentare soft poate fi una dintre cauze, deoarece aceasta nu curăță suficient de bine, fiind recomandată înlocuirea ei cu una cu peri de duritate medie. În plus, în cazul în care nu ne-a intrat în rutina zilnică folosirea aței dentare și a dușului bucal, acest lucru ar trebui să se schimbe și el; spațiile interdentare reprezintă 30% din suprafața dinților, iar periuța dentară nu poate pătrunde în aceste spații, ocolirea lor la periaj favorizând apariția plăcii dentare și implicit a sângerărilor gingivale”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan.

Prezența anumitor probleme dentare creează și ele un cadru propice pentru sângerarea gingiilor, fiind necesară tratarea lor. “Spre exemplu, în cazul inghesuirilor dentare, în ciuda tuturor eforturilor noastre, periuța dentară, iar uneori nici ața dentară nu pot pătrunde bine, soluție eficientă fiind alinierea dinților cu aparat ortodontic.

La fel se întâmplă și atunci când avem carii interdentare – la nivelul lor se acumulează bacterii care produc gingivită, singură soluție fiind tratarea lor”, completează specialistul ortodont.

În cazul purtării de aparat dentar fix prezența bracketurilor va face mai dificilă curățarea danturii, fiind necesară igienizarea după fiecare masă. Alte cauze, mai rare (10-20%)  ale sângerării gingivale pot fi modificări hormonale în sarcină, efect care poate fi prevenit prin menținerea unei igiene dentare foarte bune până la recăpătarea echilibrului hormonal. Anumite afecțiuni (trombocitopenie, trombofilie)  și anumite medicamente, îndeosebi cele pentru boli cardiovasculare, anticoncepționale etc. ce modifică permeabilitatea vasculară și capacitatea de coagulare a sângelui pot cauza și ele sângerarea gingiilor, fiind indicată o vizită la medicul specialist pentru evaluarea situației și, dacă este cazul, schimbarea medicamentației.

Carențele alimentare severe (în special de vitaminele C și K), extrem de rare în lumea civilizată, pot cauza sângerările gingivale și pot fi tratate printr–o dietă echilibrată, bogată în legume și fructe. Sângerarea gingivală cauzată de placa bacteriană este semn de gingivită, primul stadiu, reversibil, al parodontitei marginale cronice (parodontozei). Din fericire, de cele mai multe ori această problemă poate fi tratată cu ușurință, prin adoptarea unor măsuri corecte de îngrijire orală și igienizarea zonei cu conștiinciozitate.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod