Pesavento DOAR UN PAS DE LA DISCREȚIE, LA EXUBERANȚĂ

Alegerea bijuteriilor este precum alegerea parfumului. Acestea trebuie să se muleze perfect pe nuanța pielii, să poarte un strop din farmecul cerului înstelat și să învăluie trupul în nuanțe fine de strălucire.
Colecțiile de bijuterii Pesavento te poartă într-un univers prețios, plin de emoții, feminitate și senzualitate. Liniile asimetrice, ce se înscriu în tiparul unui design atipic, conferă volum și fluiditate bijuteriilor. Pesavento concepe bijuteriile ca fiind un mix de materiale preţioase, turnate în contururi ce privesc către viitor. Bijuterii evoluează în forme expresive cu rezultate surprinzătoare: inovaţii cromatice, soluţii creative şi neaşteptat de sensibile sunt reprezentate într-o lume a frumosului, dincolo de graniţele a tot ceea ce este deja ştiut în materie de bijuterii.

 Bijuteriile din colecţiile Pesavento sunt realizate dintr-un melanj de metale prețioase, glazurate cu micro-particule reflectorizante.
Aceste particule sunt obţinute prin procesarea nanotehnologică a unor produse naturale precum cărbunele, diamantul, coralul, sau agata, în funcţie de caracteristicile şi culorile pe care artiștii au dorit să le obţină. Aceste particule primesc în final o tăietură hexagonală, ce amplifică efectul optic de reflexie. Prin intermediul unei tehnologii speciale, particulele reuşesc să adere foarte bine la suprafaţa metalului prețios, rezultatul final fiind reprezentat de piese cu un design elegant, distins, jucăuş şi plin de strălucire. Mai mult, culorile bijuteriilor sunt obţinute prin combinaţii de argint, aur roz placat cu rodiu negru sau ruteniu.

Pesavento şi-a început călătoria în 1992, anul în care Marino Pesavento şi Chiara Carli au pus bazele unei companii cu o vocaţie puternică pentru inovaţie şi stil contemporan, construit pe principii solide culturale şi de creativitate, care permit transformarea metalului preţios în piese exclusiviste.
Chiara Carli şi Marino Pesavento sunt doi poli de atracţie pentru companie, sursa de energie creativă care învăluie fiecare bijuterie din colecţiile Pesavento. În atelierul de creație din Vicenza Italia, designerii dau frâu liber imaginației, spunând povești cu ajutorul bijuteriilor, acestea devenind, în final, adevărate opere de artă.

Extravaganța pendulează cu liniile clasice, culorile efervescente în care sunt îmbrăcate bijuteriile fiind o declarație stilistică, plină de strălucire. În final, accentele arhitecturale minimaliste sunt cele care conturează și conferă o luminozitate aparte învelișului superior al bijuteriilor.

Teilor este partener exclusiv Pesavento în România, fiind singurul brand din industria bijuteriilor care poate comercializa piesele prestigiosului producător italian.
Vitrinele Teilor, dedicate bijuteriilor Pesavento, găzduiesc piese spectaculoase atât prin formă cât şi prin compoziţie.

Colecția Stardust by Pesavento este disponibilă în toate magazinele Teilor din țară, cât și online, pe website-ul www.bijuteriateilor.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod