Emanuele Magenta, arhitectul care a reinventat moda accesoriilor!

Tânăr, dominat discret de farmecul specific italian şi cu un spirit vizionar, Emanuele Magenta s-a lansat încrezător în lumea modei, după ce a studiat intensiv si a profesat designul de mobilier şi obiecte de decor. Intuind perfect dorinţele şi gustul feminin în materie de fashion, designerul italian a reuşit să lanseze accesorii inedite şi tendinţe apreciate la nivel mondial.

Născut la Milano, în 1976, Emanuele a fost pasionat de design şi, imediat după ce a terminat studiile în domeniu, a început să lucreze pentru faimoasa firmă de arhitectură din Milano, Piero Lisoni.
Colaborarea a durat 10 ani, Emanuele fiind foarte apreciat pentru ideile şi talentul său. A urmat o scurtă perioadă petrecută în studioul de design englez Barber & Osgerby, după care realizează că piaţa designului de mobilier este suprasaturată şi că nu i se potriveşte. Atunci decide să schimbe macazul către modă, se asociază cu Simone Dalla Libera şi creează compania italiană Full Spot unde începe să producă o gamă apreciată de genți și accesorii.

Tatăl meu a fost mulţi ani cool hunter pentru grupul Della Valle, iar când eram mic am mers de multe ori cu el la serviciu şi am văzut ce făcea acolo.
În mod ciudat, tot ceea ce el dezaproba, mie îmi plăcea. Profitând de tot ce am învăţat de la el, am început să dezvolt un produs inovator, pornind de la curele de ceasuri din silicon”
, declara designerul într-un interviu pentru lescahiersfm.com.

Procesul a decurs firesc pe zona accesoriilor, de la ceasuri către genţi ,apoi către ochelari de soare. Iar elementul de noutate pe care a încercat el să-l promoveze a fost versatilitatea accesoriilor, fiecare având elemente customizabile, devenind în acest mod originale.

Astfel, arhitectul de elită devine designerul de accesorii al momentului şi un om de business cu adevărat priceput, iar în 2011 îşi deschide propriul studio MERIGHT.
În prezent, brandul său, J’USTO este disponibil în 53 de ţări, printre care și la noi în țară (JU’STORE România, Galeria Feeria din Băneasa Shopping City) şi este distribuit de foare mulţi retaileri, iar planul de expansiune globală include flagship stores în Asia, Australia şi e-commerce în zonele cu deschidere mare către shopping online.

Realizate din silicon moale, plăcut la atingere și ușor de curățat, în combinație cu alte materiale, precum canvas, piele, rafie, glitter, aplicații din pietre, colecţia de Primăvară-Vară 2017 JU'STO are la bază contrastul dintre minimalismul formelor şi materialele preţioase, aceste elemente inovative care o duc către un stil retro-romantic, potrivit aproape oricărui outfit.
În afara genților, la JU’STORE gasesti si o serie de accesorii inovative, precum portofele, ceasuri, portcarduri, eșarfe, huse de telefon.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod