Adela Diaconu a purtat un costum popular, vechi de 80 ani!

Zilele trecute a avut loc “Balul Portului Popular” de la Ghimbav, în apropierea Braşovului, la care au participat mai multe personalităţi locale, dar şi din Bucureşti. Printre ele şi Adela Diaconu, designer şi om de televiziune, care a purtat o ţinută veche de peste 80 de ani, la fel ca şi prietena ei, Cristina Chiriac.

Adela Diaconu a purtat un costum autentic românesc, vechi de peste 80 ani din colecţia brandului ''Flori de Ie'' by Cristina Chiriac la Balul Portului Popular de la Ghimbav, Braşov. Ţinuta a atras atenţia nu doar prin cromatică deosebită, dar şi valoarea să etnografică, cămeşa find cusută cu punct gras, o tehnică ce riscă să se piardă în prezent.

Iia purtată face parte din colecţia „Flori de ie” acestea fiind unicat, produse originale certificate de un etnograf care atestă vechimea, originea şi modalitatea în care au fost realizate. Vedeta a primit acest costum unicat de la Cristina Chiriac, ea fiind cea care a cucerit piaţa internaţională cu tradiţiile româneşti, făcând cunoscută şi apreciată Ia românescă la nivel mondial.

Pasiunea pentru ia românescă, multă muncă şi dăruire au făcut ca un vis să se materializeze într-o idee de succes. Cristina Chiriac este Ambasadorul Antreprenoriatului Feminin din România şi una dintre cele mai cunoscute personaje din antreprenoriatul  feminin românesc.

Doctor în economie al Academiei Române şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor,  director general al WTC Bucureşti, a fost vicepreşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului în perioada 2009-2012, având o experienţă de peste 10 ani în aparatul guvernamental, începându-şi carieră în administraţia publică în funcţia de consilier al Corpului de Control al Primului Ministru. Începând cu anul 2012,  şi-a dedicat timpul dezbaterilor şi publicării articolelor pe teme economice, militând pentru reformarea sistemului, promovarea antreprenoriatului şi reducerea birocraţiei.
Puternica antreprenoare este şi fondatoarea brandului ''Flori de Ie''.

La rândul ei, despre Adela Diaconu, se poate spune că a reuşit să îmbine mai multe pasiuni într-o carieră de succes, susţinută în primul rând de setea de performanţă, de bine, de frumos. Braşoveanca de la poalele Tâmpei a făcut tenis de performanţă, a studiat integrare economică europeană, apoi management financiar, a fost cel mai tânăr candidat la Camera Deputaţilor din România în 2004, înainte să devină realizator şi producător TV, că apoi în 2016 să fie cel mai tânăr candidat pentru un post de senator.
A făcut tenis de câmp, economie, management financiar, politică, design vestimentar, televiziune.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod