Irina Rimes este noua ambasadoare a caravanei NIVEA #LikeYourself

Pe parcursul anului școlar 2018-2019, artista va interacționa cu fetele de liceu și le va oferi sfaturi despre frumusețe, îngrijire și încredere în sine.
Caravana NIVEA #LikeYourself pornește pentru al treilea an consecutiv în liceele din România. Și de această dată, consultanții NIVEA le vor învăța pe fete că încrederea în sine se construiește având grijă de ele, de frumusețea și de pielea lor. Anul acesta, campania este susținută de Irina Rimes, una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi, care va interacționa cu adolescentele de liceu, împărtășindu-le sfaturi și trucuri de beauty din experiența ei. 

În primii doi ani de campanie, consultanții NIVEA au susținut peste 1.000 de sesiuni #LikeYourself în 577 de licee din țară și au discutat cu peste 100.000 de adolescente despre încrederea în sine și importanța îngrijirii pielii în contextul actual. 

Pe parcursul anului școlar 2018-2019, consultanții în îngrijire NIVEA vor susține noi sesiuni interactive dedicate elevelor de liceu, ilustrate cu materiale foto și video sugestive.
Pe lângă acestea, fetele care vor participa la orele de curs #LikeYourself vor fi invitate la discuții deschise despre îngrijire și încredere și vor avea parte de surprize plăcute. În plus, Irina Rimes li se va alătura live la trei întâlniri din liceu, iar la alte 10 va discuta cu ele via Skype.

“Am acceptat cu mare plăcere să fac parte din campania NIVEA #LikeYourself, pentru că susțin cu tărie faptul că încrederea în sine este un lucru foarte important și aș dori să transmit asta tuturor fetelor. Eu însămi am avut probleme cu tenul și încrederea în mine în adolescență și mi-aș fi dorit să existe cineva care să mă ajute”, a declarat Irina Rimes.

Primul pas pentru transmiterea mesajului a fost făcut.
Irina a pregătit un video în care le invită pe fete să se alăture Caravanei #LikeYourself, să creadă în ele și să se placă așa cum sunt. Acesta poate fi vizualizat aici.

Caravana #LikeYourself este un proiect național de educație demarat în octombrie 2016 și desfășurat în licee din toată țara. Ideea caravanei a pornit de la un studiu* conform căruia doar 10% dintre românce consideră că este important să aibă grijă de pielea lor, România situându-se pe ultimul loc în regiune la acest capitol. Rezultatele cercetării mai arătau că, în țara noastră, doar una din trei gospodării achiziționează cel puțin o dată pe parcursul unui an o cremă de față sau de corp. 

Pentru a afla mai multe detalii despre campania #LikeYourself, urmăriți site-ul NIVEA și paginile de Facebook și Instagram.

Despre NIVEA:
Cu o istorie de peste 100 de ani, NIVEA reprezintă expresia inovaţiei şi calităţii superioare în sfera produselor destinate îngrijirii pielii, fiind unul dintre cele mai mari şi mai importante branduri globale. 
Manifestând mereu grijă pentru oameni, NIVEA a ajuns să fie, de-a lungul timpului, mai mult decât o marcă de îngrijire personală, devenind parte din familie.

* Studiul GfK care monitorizează întrebuințarea casnică a bunurilor de larg consum 2015.
Studiul GfK Panel de gospodării are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic pentru toate categoriile de produse de larg consum, prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 3.000 de gospodării, reprezentativ la nivel naţional.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod