Cu părul în vânt, pe aripi de vacanță

Gata! Am așteptat destul, e vremea concediilor, a vacanțelor însorite și pline de bucurie. Și da, nu uităm nici în vacanță să avem grijă de noi, de părul nostru. De aceea, fă loc în bagajul tău și produselor cu protecție UV, care sunt obligatorii, mai ales dacă îți expui părul la soare. În plus, poți apela cu încredere la eșarfe sau pălării pentru a-ți proteja părul. Unde mai pui că vei fi și chic! Dar cel mai important lucru într-o zi de vară este hidratarea. Așa că, după o zi de plajă trebuie să folosești produse special create în acest sens. Stiliștii Londa Professional îți oferă câteva sugestii.
Bucle răsfirate, cocuri lejere, cozi și codițe

„Pentru a obține bucle lejere, lasă părul să se usuce natural, după ce ai aplicat mai întâi un produs de hidratare leave-in. Sau, cu ajutorul unui ondulator mare, poți obține bucle definite. Pentru vacanță, recomand coafuri dezordonate, de tipul beach waves, cocuri lejere sau împletituri –codițe sau cozi.”, spune Corina Cristea, membru în echipa Londa New Talent. Un alt membru în echipa Londa New Talent, Cătălin Șerban, recomandă pentru un look reușit, folosirea unui produs intens hidratant, cum este uleiul uscat (Velvet Oil). 

          Un look natural e un look îngrijit, frumos

„Persoanele cu un păr ondulat ar putea alege o coafură cu bucle.
Pentru a obține acest look, de mare ajutor este spuma Curls In de la Londa Professional. O aplici pe părul ud și apoi îl usuci cu difuzorul. Astfel, păstrezi textura naturală a părului. Dacă vrei o coafură finisată, folosește un fixativ ușor, pentru a nu încărca părul. Pentru persoanele cu părul poros recomand stylingul cu împletituri”, este de părere Ligia Lăscuș, membru în echipa Londa New Talent.
„În vacanță, încearcă să optezi pentru un look natural. Nu te încărca cu produse inutile: ia cu tine în bagaj doar câteva produse de îngrijire, un fixativ ușor și un spray pentru volum, cu protecție termică”, recomandă Laura Ionașcu, membru în echipa Londa New Talent.

Cristina Parinică, membru în echipa Londa New Talent recomandă  fiecărei femei să-și poarte părul cât mai natural, oferind un timp de relaxare și refacere, prin uscarea lui într-o manieră cât mai simplă.
Lasă-i libertate părului tău!

Vacanța nu e doar pentru tine... e și pentru părul tău!
Recomandare pentru bucle definite -  Coil Up Curl Cream de la Londa Professional 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod