Răzvan Mazilu a lansat cartea „Răzvan Mazilu. De la dans la musical”

Răzvan Mazilu a lansat cartea „Răzvan Mazilu. De la dans la musical” printr-un eveniment-spectacol la care au participat personalități culturale marcante și admiratori ai îndrăgitului artist, dansator, coregraf și regizor. Volumul face parte din colecția editurii Nemira, Yorick Actual, și este scris de realizatoarea de programe culturale și cronicar de teatru și film Sanda Vișan.

Cartea reprezintă o ”fotografie” dinamică a artistului Răzvan Mazilu, dansator, coregraf, regizor. Nu este nici un bilanț de carieră, nici o monografie sau lucrare academică, ci o perspectivă caleidoscopică, construită din observațiile și retrospectivele Sandei Vișan, din dialogurile vii cu Răzvan Mazilu, din fragmente de cronici și interviuri, fotografii din spectacole, dar și din mărturiile altor artiști și personalități culturale, precum: Maia Morgenstern, Marina Constantinescu, Rodica Mandache, Dragoș Galgoțiu și mulți alții.

Totul, pentru a surprinde cât mai autentic, personalitatea unui artist polimorf: expresiv dansator , inspirat creator de costume, exigent coregraf şi original creator de spectacol.
Un deschizător de drum, cândva pentru teatrul-dans, acum pentru musical, o formulă de spectacol complexă, mult prea puţin prezentă în spaţiul teatral românesc.

La evenimentul de lansare au luat parte personalități precum Maia Morgenstern, Loredana, George Mihăiță, Felicia Filip, Oana Sîrbu, Cristina Cioran, coregraful Ioan Tugearu, regizorul Dragoș Galgoțiu.
Cei peste 100 de invitați au asistat la discursuri emoționante oferite de criticul de teatru Monica Andronescu, coordonatorul colecției Yorick Actual, Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, soprana Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii, actorul George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, coregraful Ioan Tugearu, regizorul Dragoș Galtoțiu, Sanda Vișan, Loredana, pentru ca în final, Răzvan Mazilu să le mulțumească tuturor pentru susținere și pentru cuvintele adresate.

Loredana le-a oferit invitaților un moment artistic emoționant, cântând a cappella “Somewhere Over the Rainbow” și anunțând colaborarea cu Răzvan Mazilu pentru următorul ei spectacol de tip musical.
Evenimentul a continuat cu două momente artistice extrase din spectacolele realizate de Răzvan Mazilu.
Actrițele Ioana Repciuc, Aylin Cadîr, Daniela Tocari, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică și Anca Florescu au interpretat piese din WEST SIDE STORY, spectacolul supranumit „Manifestul unei generații”, realizat de Răzvan Mazilu în 2014 pentru Festivalul Național de Teatru, la ideea Marinei Constantinescu.

Anca Florescu, Alina Petrică și Ana Bianca Popescu au interpretat segmente din musicalul MON CABARET NOIR, realizat de Răzvan Mazilu în 2015 la Sala Teatrelli a Creart. Invitații au luat apoi parte la o sesiune de autografe acordate de Răzvan Mazilu și de Sanda Vișan pe cărțile achiziționate și au socializat savurând câte un pahar cu vin Liliac.

Sunt un artist norocos: să fac ceea ce iubesc cel mai mult, adică spectacole, să întâlnesc în carieră alți artiști minunați de la care să învăț, să am un public fidel...
Le mulțumesc tuturor celor care cred în mine, în arta mea, și vă invit să citiți o carte în care mi-am deschis sufletul și în care puteți trage cu ochiul în culisele, în ”bucataria” facerii unui spectacol”
, declară Răzvan Mazilu.

Îl cunosc pe Răzvan Mazilu de ceva timp! I-am văzut spectacolele. I-am dedicat mai multe emisiuni de televiziune şi am scris despre el. E un artist pe care îl admir. Aşa că ar trebui să pot spune că îl ştiu bine. Şi totuşi, cum nu reuşeam să mă eliberez de senzaţia că de el nu te poţi apropia, oricât ai avansa (ca într-unul din paradoxurile lui Zenon!), mi-am propus imposibilul, adică am încercat să aflu şi mai mult. Dacă am reuşit, vor spune cititorii. Îi previn însă pe amatorii de istorioare picante din spatele scenei că aceasta nu este o lectură pentru ei. Dar sigur este o carte pentru cei interesaţi să afle cum jocul ideilor şi intuiţia artistică l-au condus pe dansatorul şi coregraful român, la regia de spectacol: Răzvan Mazilu, de la dans la musical”, declară Sanda Vișan.

Cartea „Răzvan Mazilu.
De la dans la musical” este disponibilă la prețul de 30 de lei.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod