Netflix anunta primul parteneriat european cu Baran bo Odar si Jantje Friese, creativii din spatele serialului DARK

Netflix anunță un parteneriat de lungă durată cu mințile creative din spatele uneia dintre cele mai vizionate serii non-engleze de pe Netflix, DARK. Jantje Friese și Baran bo Odar sunt din Germania și vor produce seriale și proiecte noi pentru cei 125 de milioane de membri Netflix din întreaga lume.
Erik Barmack, Vice President, International Originals, Netflix, despre parteneriat: “Netflix promite divertisment care depășește granițele, iar un serial de succes poate fi creat oriunde în lume. Suntem extrem de încântați să anunțăm continuarea colaborării cu Bo și Jantje, care au reușit să captiveze și să emoționeze publicul la nivel global. Le mulțumim pentru încrederea acordată și suntem extrem de încântați să putem promova în continuare viziunea și arta creată de ei.”
 
Baran bo Odar și Jantje Friese declară: “Suntem extrem de fericiți să continuăm parteneriatul cu Netflix.
Este o ocazie total diferită de a experimenta modul în care viziunea și poveștile noastre ajung să fie înțelese și apreciate la nivel global. Suntem încântați de această călătorie pe care o parcurgem împreună cu Netflix și vom continua să ne depășim limitele și să provocăm spectatorii cu idei noi. Avem multe surprize pentru ei.”
 
Despre Baran bo Odar și Jantje Friese

 
Jantje Friese și Baran bo Odar, absolvenți ai Universității de Televiziune și Film din München, lucrează împreună încă de la debutul regizoral al lui Odar, The Silence.
Cel mai recent film lansat de cei doi este Who Am I - No System Is Safe cu Tom Schilling și Elyas M'Barek. Thrillerul a fost recunoscut la ediția din 2014 a Festivalului Internațional de Film din Toronto și a fost un adevărat succes în Germania, unde a fost premiat cu trei German Film Awards și cu premiul Bambi pentru cel mai bun film german.
Odar, care a fost inclus în topul Variety “Zece regizori de urmărit”, și-a făcut debutul la Hollywood cu Sleepless, în care joacă Jamie Foxx și care a avut premiera pe 9 martie 2017.
După ce au scris și regizat cele zece episoade din DARK, serial care a câștigat mai multe premii Grimme Awards și care are o mulțime de fani în întreaga lume, Jantje Friese și Baran bo Odar lucrează în prezent la cel de-al doilea sezon al serialului. De asemenea, ei vor produce în continuare noi seriale și proiecte pentru Netflix.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod