În această seară, provocarea cavalerilor ridică noi mize în competiția MasterChef


La MasterChef, drumul de la amator la profesionist este presărat cu multă aventură, iar ediția de astăzi îi va purta pe telespectatori într-un decor medieval demn de adevărați cavaleri, domni și domnițe. În această seară, MasterChef a pregătit o serie de noi provocări pentru cei 22 de concurenți rămași în competiție!
Prima probă, cutia misterelor, le va pune concurenților cele trei simțuri esențiale în gastronomie la încercare: pipăitul, mirosul și gustul. Totul se va desfășura contra timp, iar capacitățile concurenților de recunoaștere vor fi răsplătite generos.

Cetatea medievală din Alba Iulia va deveni un loc important pentru concurenții MasterChef, unde vor avea de gătit pe echipe un meniu medieval complet, pentru 200 de persoane. Soldații romani și daci își vor ridica armele și le vor face o demonstrație de luptă înainte de masă.
Miza acestei probe este foarte mare, deoarece drumul unuia dintre concurenți se va opri acolo, fără a se mai întoarce în bucătăria MasterChef.

Cum se vor descurca concurenții într-o nouă probă pe echipe, vor mai fi nevoiți cei trei jurați să intervină pentru a duce proba la bun sfârșit, dar și cine vor fi concurenții care nu vor reuși să rămână în cursa pentru marele premiu de 50.000 de euro, rămâne de văzut numai la Pro TV, de la 22:15.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod