Fierbințiul tremură de frică: Giani s-a făcut „hater”!

În această seară, Giani nu vrea să mai fie băiat bun și se face „hater”. Fierbințeanul ia atitudine în mediul online și comentează pe toate conturile de socializare ale vedetelor din România, fără să aibă un motiv anume.
”E foarte mișto să fii hater. Dacă te enervează unu, intri frumos pe internet, îl găsești repede, pentru că e proști tare și are tot felul de site-uri, bloguri și articole scrise despre ei, intri la comentarii și îi spui ce vrea sufletul tău, de cine vrei tu, de mamă, de tată, și imediat îți trece supărarea”, se confesează el în fața prietenului său, Bobiță.

Gianina vrea să ajungă în Dubai, iar pentru asta trebuie să câștige un concurs de prăjituri ce urmează să fie organizat la Slobozia.
Pentru a fi sigură că iese învingătoare, tânăra îi cere sprijinul Aspirinei: ”Aspirina, îmi dai și mie rețeta ta de chec cu zmeură? Vreau să mă duc la Dubai, că e un concurs de prăjituri la Slobozia, și cine ia locul întâi pleacă acolo. Am încercat să fac și eu un chec aseară, dar nu mi-a reușit. Cred că am pus prea mult borș, că altfel nu-mi explic.”, spune Gianina. Cum va reacționa Aspirina când va auzi această rețetă, dar și dacă aceasta o va ajuta să iasă din impas, vom vedea în episodul Las Fierbinți din această seară.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod