Andreea Runceanu (Amadeus), cover emoționant al piesei care a câștigat Eurovision

Andreea Runceanu, liderul trupei Amadeus, și-a impresionat fanii de pretutindeni și în special pe fanii Eurovision după ce a înregistrat propria variantă a piesei Amar Pelos Dois, cea cu care portughezul Salvador Sobral a câștigat ediția din acest an a concursului muzical.
Talentata artistă a interpretat impecabil la vioară clasică melodia care a emoționat o lume întreagă. "Dacă sufletul ar ști să-și cânte iubirea, așa ar suna!", a menționat artista în postarea de pe pagina sa de socializare.

Iubitorii muzicii de calitate au apreciat inițiativa artistei din România, Andreea primind laude de la fani din toate colțurile lumii: Statele Unite, Mexic, Brazilia, Franța, Marea Britanie, Hong Kong, Dubai dovedind astfel că anii de studiu al viorii și de pefecționare îi permit artistei să adapteze aproape orice stil muzical la vioară, fie clasică sau electrică.

Este de ajuns să ne amintim coverul Amadeus al hitului Dernier Dance (Indila), care are aproape 15 milioane de vizualizări pe Youtube, ori al piesei lui Robbie Williams, She's The One, care are deja peste 4 milioane de vizualizări. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod