Brânzeturile de la Ţaga – delicatese tradiţionale româneşti

Brânzeturile de la Ţaga sunt delicatese tradiţionale româneşti unice în lume, produse de meşterii brânzari de la Napolact în condiţiile speciale din peştera naturală de la Ţaga. Roca specifică peşterei, bacteria Brevibacterium Linens care s-a dezvoltat în aceasta, temperatura şi umiditatea constante tot timpul anului, acţionează asupra brânzei, conferindu-i unicitate, un gust desăvârşit şi transformând-o într-o delicatesă.

Brânzeturile de la Ţaga sunt delicatese tradiţionale româneşti unice în lume, produse de meşterii brânzari de la Napolact în condiţiile speciale din peştera naturală de la Ţaga. Roca specifică peşterei, bacteria Brevibacterium Linens care s-a dezvoltat în aceasta, temperatura şi umiditatea constante tot timpul anului, acţionează asupra brânzei, conferindu-i unicitate, un gust desăvârşit şi transformând-o într-o delicatesă.

 

Gama Brânzeturilor de la Ţaga cuprinde Brânza de Năsal, un produs cu denumire de origine protejată în Uniunea Europeană, brânza Alpina şi Alpina Afumată, dar şi Montana şi Târnava.



”Datorită condiţiilor naturale speciale din peşteră, a pasiunii şi a îndemânării experţior noştri brânzeturile produse la Ţaga sunt cu adevărat unice. Producerea delicatesei durează 18 zile, timp în care bucăţile de brânza se pun la maturat în tunelul din peşteră. În timpul maturării se face o peliculă roşiatică la suprafaţă care duce la transformarea brânzei din exterior spre interior într-o pastă cu un gust specific, picant. Spre deosebire de cunoscutul sortiment franţuzesc care este însămânţat artificial cu mucegaiuri nobile, la Ţaga munca este făcută de bacteria Brevibacterium Linens care trăieşte în roca peşterei.
În perioada următoare ne pregătim să intrăm şi pe piaţa europeană cu Brânza de Năsal care este un produs cu denumire de origine protejată”
, declară Vasile Buzan, directorul fabricii de lapte şi produse lactate din Ţaga.

Năsal este o brânză fermentată cu pastă moale, din lapte de vacă, atestată ca produs tradiţional. Unicitatea sotimentului Năsal vine din maturarea brânzei care are loc în condiţiile unice, de rocă şi microclimat ale peşterei naturale din Ţaga, judeţul Cluj. Bacteria Brevibacterium linens conferă, după maturare, produsului finit caracteristici deosebite de textură, aromă şi culoare. Brânza este ambalată în cutie de lemn pentru a-şi păstra mai mult timp savoarea deosebită.

Recomandări de consum: se poate consuma ca atare la aperitive sau la desert asociată cu băuturi, fructe sau preparate din carne.
Preţ recomandat: 20 lei/bucata.


Alpina este o delicatesă atestată ca produs tradiţional, fiind fermentată cu pastă moale din lapte pasteurizat de vacă. Aroma deosebită este conferită de culturile lactice specifice şi de maturarea în grotă naturală de la Ţaga.
Recomandări de consum: se poate consuma ca aperitiv sau desert împreună cu vinuri albe, dulci.
Preţ recomandat: 19 lei/bucata.

Alpina afumată
este atestată ca produs tradiţional, fiind  fermentată cu pastă moale afumată, obţinută din lapte de vacă pasteurizat.

Aroma deosebită este conferită de culturile lactice specifice şi de maturarea în grotă naturală de la Ţaga. Sortimentul are un gust fin şi uşor picant.
Recomandări de consum: se poate consuma cu vinuri fortificate, chiar şi dulci.
Preţ recomandat: 19 lei/bucata.

Toate sortimentele de brânzeturi de la Ţaga pot fi consumate cu legume şi fructe, în combinaţii de la antreu la desert. La felurile principale brânzeturile sunt asociate foarte bine cu carnea de pui, de curcan sau porc dar şi cu peşte. 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod