3 retete impotriva celulitei!


Venirea verii aduce cu sine nu doar vacanţe exotice şi poftă de relaxare, ci şi dorinţa de a arăta perfect la plajă şi de a trezi admiraţia sau invidia celor din jur. Orice femeie îşi doreşte ca, peste noapte, dacă s-ar putea, să obţină o piele de zeiţă, celulita să dispară, iar corpul să se subţieze considerabil.

Iulia Preda, reputat farmacist, Doctor în Ştiinte Medicale, cu o experienţă de peste 14 ani în domeniu, ne sfătuieşte ca pentru a reduce aspectul de coajă de portocală al pielii şi de a avea o piele hidratată şi fină este necesar să scoatem mai întâi, din meniul zilnic, mâncarea fast-food, prăjelile, băuturile carbogazoase şi dulciurile în exces. Al doilea pas este să facem câteva minute pe zi sport şi să ne hidratăm foarte bine, mai ales, vara. Ca rezultatele să apară foarte uşor, Iulia recomandă să alegem un tip de tratament care să combată celulita şi pe care să -l aplicăm cel puţin o dată pe săptămână. CEL MAI IMPORTANT DINTRE TOATE RĂMÂNE ŞI NU TREBUIE SĂ LIPSEASCĂ: MASAJUL LOCAL! Reţetele le putem face chiar noi acasă, cu ingrediente 100%  naturale pe care le găsim la magazinele de profil.

Iată trei reţete care au efecte impresionante asupra corpului, chiar de la prima aplicare.

Tratament anti-celulitic cu scortişoară şi boia

1 linguriţă scortişoară pudră
1 linguriţă boia iute
1 linguriţă piper negru
câteva picături de ulei de scortişoară


Se amestecă ingredientele până se formează o pastă. Înainte de a aplica acest tratament, cu care veţi masa zonele afectate de celulită timp de 4-5 minute (până se înroşeşte zona), pentru o mai mare eficenţă ar fi indicat să vă ungeţi corpul în prealabil, cu un ulei de masaj.  După tratament clătiţi zonele cu apă rece!
Folosiţi o dată pe săptămână

Tratament anti-celulitic cu lămâie şi ulei de migdale

20 de picături de ulei esenţial de lămâie
100 ml ulei de migadale
10 picături de ulei esenţial de piper negru

Amestecaţi aceste ingrediente, iar uleiul rezultat depozitaţi-l într-un recipient, departe de razele soarelui.
Înainte de utilizare, agitaţi sticla. Îl puteţi folosi în fiecare seară înainte de culcare, pe pielea curăţată, în locul loţiunii de corp. Masaţi zonele afectate de grăsime şi celulită, timp de 5 minute.
Nu folosiţi acest tratament înainte de plajă sau pe pielea iritată. De menţionat că nu este indicat niciodată să vă expuneţi la soare după ce aţi folosit tratamente home-made sau cosmetice cumpărate, pe bază de lămâie.

Tratament anti-celulitic cu cacao şi grapefruit

1 ceaşcă plină de pudră de cacao
1 ceaşcă şi jumătate de parafină
7 picături de ulei esenţial de ceai verde
10 picături de ulei eseţtial de grapefruit

Topiţi la bain-marie, parafina şi apoi adăugati pudra de cacao. Reduceţi căldura şi adăugaţi cele 2 uleiuri esenţiale. Aplicaţi acest tratament-mască  pe zonele dorite, când încă este călduţ. Lăsaţi-l să acţioneze 20 de minute, iar apoi clatiţi cu apă caldă.
Rezultatele se vor vedea imediat şi sunt impresionante. Tratamentul este indicat să-l aplicaţi 1-2 ori pe săptămână.

Cu o experienţă de 14 ani în domeniu, Doctor în Ştiinţe Medicale, Iulia Preda este  recunoscută ca fiind unul dintre cei mai apreciaţi farmacişti de la noi, având numeroase specializari în ţară, cât şi în străinătate, printre care: cursuri postuniversitare de cosmetică farmaceutica în cadrul Facultăţii  de Farmacie din Atena, cursuri de mezoterapie, fitoterapie, dermato-farmacie, cosmetologie, cât şi  celebrele cursuri ale Şcolii de Parfumerie La Grasse –Franţa. Iulia a fost de-a lungul timpului prezentatoarea mai multor emisiuni de sănătate ale posturilor Tvr1, Tvr2, Giga Tv . De asemenea, Iulia are o rubrică lunară de grooming în revista Tabu.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Rada pe 24 Iul 2014, 14:25
    Tratament celulita

    Ma bate si pe mine gandul sa scap de celulita, dar chiar nu stiu ce metoda sa aleg. Am gasit pe net un supliment ce se cheama Cellinea, care promite ca poate sa elimine celulita rapid. Sunt curioasa daca produsul chiar o sa functioneze!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod