UniVRse. O lume precum imaginația copilului tău

Univrse este una dintre cele mai inovative companii de VR (realitate virtuală) din București și nu numai. Cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație atât adulții dar mai ales copiii pot avea parte de experiențe cât mai reale în cadrul unei lumi virtuale. Cum? Prin intermediul unor jocuri și aplicații ce te vor lăsa atât pe tine cât și pe cei mici, fără cuvinte!

Compania fondată în urma cu 2 ani de câtre un tânăr vizionar, Mircea Matei, a organizat si participat deja la peste 500 de petreceri private oferind experiente virtuale pentru copii și adulti, precum si multe alte activări în cadrul evenimentelor de business.


Participanții pot experimenta situații inedite, atât in locatiile Univrse (București, Ploiești, Târgu-Jiu, Craiova), sub forma unei petreceri aniversare pentru cei mici sau tineri dar si in alte locatii sau chiar acasa prin pachetul de servicii “Experiențe la tine acasă!”. O echipă împreună cu echipamentele necesare, vor oferi suport complet pentru a intra în lumea virtuală, chiar la tine acasă sau in alta locatie dorita.

Prin intermediul ochelarilor HTC Vive, Vr Oculus Quest, Playstation 4 sau Noriel Blastere X-shot, atât copiii cât si adulții isi vor depasi limitele, vor trece peste frici sau vor experimenta activitati pe care nu le pot realiza in lumea reala precum: tras cu arcul în ținuturi înzăpezite, salturi de la înalțime, zbor, urmăriri western, meseria de bucătar, dilatarea timpului și a spatiului înconjurător și multe altele.
Ai zeci de aplicații și jocuri pe care le puteți descoperi!

Acest tip de activare poate fi un mod plăcut de a petrecere weekendul, ziua de naștere, sau de ce nu iti poti surprinde oaspeții de la nuntă, botez, petrecerea corporate sau poti ține ocupați copiii în cadrul evenimentelor speciale din viața părinților.

Prețul unei experiente VR variază între 50lei/oră și 350lei/oră în funcție de numărul de persoane sau specificațiile evenimentului, după caz. Mai multe detalii, cât și lista cu cele mai apreciate jocuri și aplicații, puteți găsi accesând link-ul https://www.univrse.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod