Universul coboară în Centrul Comercial Auchan Titan

Timp de 4 zile, copii mari și mici sunt așteptați la Centrul Comercial Auchan Titan pentru o călătorie fascinantă prin Univers. Spectacolul interactiv este gratuit, iar copiii au astfel prilejul să învețe noțiuni de astronomie într-o manieră foarte plăcută și atractivă.

"Școala Planetelor", așa cum este denumit spectacolul oferit de Centrul Comercial Auchan Titan, este o experiență educațională inedită care presupune lecții interactive de astronomie. Practic, timp de  aproximativ 40 de minute, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani sunt invitați în lumea fascinantă a planetelor.

 
Într-un planetariu gonflabil, copiii sunt așteptați de către un prezentator care îi conduce într-o călătorie uimitoare prin sistemul solar, descoperă noutăți despre fiecare planetă în parte şi  asistă la simulări de coliziuni între planete. Spectacolul este interactiv şi reprezintă o metodă nouă şi modernă de a-i atrage pe copii spre cunoaștere și știință. Proiectul își propune să le stimuleze copiilor bucuria de a învăța, plăcerea de a descoperi și entuziasmul de a înțelege cât mai multe lucruri despre Univers.
 
Spectacolele se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 - 14 ani și însoțitorilor acestora.
Acesta durează 40 de minute și se repetă din oră în oră, în intervalul 10:00-18:00, timp de 4 zile, în perioada  8 – 11 noiembrie 2018. Intrarea este gratuită şi se face pe bază de programare telefonică prealabilă la tel. 0760.89.68.68, mai ales în cazul grupurilor, sau direct în Centrul Comercial Auchan Titan  (în limita locurilor disponibile).
 
Mai multe detalii puteți vedea aici: https://www.facebook.com/Centrul.Comercial.Auchan.Titan/. Centrul Comercial Auchan Titan are drept scop animarea comunității în care activează și menirea de a fi un centru comercial sociabil.
Centrul comercial este parte integrantă din viața oamenilor, inima comunității din care face parte. Centrul este locul care îi aduce împreună și îi ajută să creeze legături cu cei din jurul lor.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod