Paștele vine în casele bucureștenilor la Târgul Iepurașului din Centrul Comercial Auchan Titan

În luna aprilie, cu ocazia Floriilor și a Sărbătorilor Pascale, Centrul Comercial Auchan Titan își întâmpină vizitatorii cu un târg de Paște special.
 Bucureștenii sunt așteptați în perioada 6-15 aprilie la Târgul Iepurașului din Galeria Iris, unde pot găsi bijuterii handmade, obiecte de marochinărie, decorațiuni festive și produse alimentare pentru masa de Paște.

Oferta magazinelor va fi completată de obiecte vestimentare tradiționale, de la ii românești la rochițe din țesături naturale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor variate ale clienților. Vizitatorii vor putea găsi și obiecte de marochinărie și bijuterii handmade lucrate cu pietre semiprețioase, cristale naturale și inserții de argint, care vor completa perfect ținuta de sărbători.

Produsele alimentare vor face deliciul cumpărătorilor, care vor putea alege între miere naturală de salcâm, tei sau plorifloră, toate de la comercianți autohtoni.
Nu vor lipsi nici dulciurile de casă sau specialitățile cu îndulcitori naturali din stevie.

Bucureștenii mai pot găsi la Târgul Iepurașului din Galeria Iris a Centrului Comercial Auchan Titan tablouri pictate de meșterii locali, în acril și acuarelă, și obiecte lucrate prin tehnica origami, un adevărat exercițiu de migală și răbdare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod