OSMYUM – un nou spațiu pentru iubitorii de design și arhitectură

În zona Floreasca din capitală a fost inaugurat oficial Osmyum, un  spațiu cu un concept inedit: showroom pentru finisaje și atelier de proiectare, pentru a oferi servicii complete specialiștilor din domeniul arhitecturii, construcțiilor, cât și publicului larg. Inaugurarea a avut loc miercuri, 3 iunie 2015, iar printre invitații serii s-au numărat atât arhitecți, designeri, oameni de afaceri, cât și vedete, precum: Răzvan Exarhu, Virgil Ianțu, Nicolai Tand.

În prezent, spațiul Osmyum găzduiește showroomul de finisaje de lux, cât și un birou de proiectare și consultanță pentru arhitectură și design interior.
Printre soluțiile oferite se numără: soluții pentru pardoseală interioară și exterioară (de la piatră naturală, parchet, până la plăci ceramice, deck-uri sau pardoseli pvc), tapet, ciment decorativ, mozaic și faţade de lemn, soluții pentru piscine şi spa, obiecte sanitare, textile, baterii, scaune de la reputați designeri internaționali, corpuri și soluții de iluminat, precum și obiecte realizate prin comandă specială. În cadrul biroului de proiectare Osmyum, clienții beneficiază de servicii integrate: simulări tridimensionale foto-realiste, proiecte tehnice, selecţia de materiale, mobilier, decoraţiuni, susținută cu mostre și bugetări, precum și, la cerere, asistență de la începutul, până la finele proiectului.

La Osmyum există o zonă dedicată discuțiilor și analizării proiectelor, o bibliotecă de mostre și cataloage de la furnizori din America, Anglia, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Indonezia, Spania, Polonia, Noua Zeelandă, precum și spațiul dedicat biroului de proiectare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod