Moș Crăciun vine la Dragonul Roșu! Andra și Ansamblul Ciocârlia vor încinge atmosfera de petrecere

Copiii, părinții și bunicii sunt așteptați sâmbătă, 8 decembrie, între orele 11.00 şi 14.00, la un eveniment special organizat în incinta centrului comercial Dragonul Roșu. Atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă va cuprinde întregul centru comercial precum și pe vizitatorii acestuia, care vor fi întâmpinați de Moș Crăciun împreună cu spiridușii săi dar și cu personaje desprinse din poveștile tradiționale. Vor avea loc concerte de muzică uşoară şi populară şi multe momente surpriză. Accesul la eveniment este liber, iar transportul este gratuit pe rutele de autobuz: Costin Georgian – Dragonul Roșu și Colentina-Fundeni- Dragonul Roșu.

Acesta este doar unul dintre evenimentele prin care Niro Investment Group își propune să marcheze 25 de ani de la înființare dar și să dea startul Sărbătorilor de Iarnă într-o atmosferă plină de voie bună. Activitățile se vor desfășura în interiorul pavilionulului Dragonul Roşu Oriental și vor include dansuri și recitaluri ale unor artiști de top ai momentului: Andra, Ansamblul Ciocârlia și Alina Sorescu.

Sute de ghirlande, globuri și steluțe vor lumina calea lui Moș Crăciun, care va sosi cu sania trasă de reni, pentru a-i cunoaște pe copiii din București și a le asculta dorințele pentru seara de Ajun.

Moș Crăciun va fi însoțit de o mulțime de personaje de poveste şi, cel mai important, de spiriduși talentați, care vor avea ca misiune să îi facă fericiți pe toți micuții prezenți la eveniment dar și să colecteze scrisori și gânduri bune pentru Moșul.

În paralel, Niro Investment Group susține, în calitate de principal partener, Orașul Faptelor Bune, organizat de radio ZU. Orașul Faptelor Bune este primul oraș în care sunt invitați toți cei care vor să facă bine, dar și cei care au nevoie de ajutor.


Program eveniment Dragonul Roşu
Sâmbătă, 8 decembrie
•    11.00 – Concert Ansamblul Ciocârlia – muzică și dansuri tradiționale românești
•    11.30 – Iris & copiii
•    11.45 – Concert Alina Sorescu
•    12.30 – Moment special Moș Crăciun & cadouri pentru copii
•    13.00 -14.00 – Concert Andra - cele mai îndrăgite melodii din repertoriul personal si câteva melodii din folclor.
•    14.00 - Sesiune de fotografii și autografe Andra

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod