Marius Moga promovează educația prin distracție: DeMoga Kids lansează cântecul “Alfabetul”

“Alfabetul” este primul cântec educațional dintr-o serie de mai multe melodii ce urmează să fie lansate pe platforma DeMoga Kids. Părinții și copiii vor descoperi pe canalul oficial de YouTube DeMoga Kids cântece educaționale originale, create de producatorii și compozitorii DeMoga Music, dar și cântece cunoscute și readaptate.

“DeMoga Kids este un proiect de suflet, în care mă implic în primul rând ca tătic și apoi ca muzician. Așa cum fetița mea învață în fiecare zi lucruri noi și eu, la rândul meu, învăț foarte multe de la ea.

Unul dintre lucrurile foarte importante pe care le-am aflat odată cu venirea Mariei Elisabeta pe lume este că atunci când înveți lucruri noi, dacă adaugi puțină distracție, învățarea se transformă într-o joacă interesantă și creativă.”, declară Marius Moga.

Cântecul “Alfabetul” este produs și compus în studiourile DeMoga Music de Marius Moga, Adrian Klein, Loredana Căvășdan și Florian Rus, iar animația video este realizată de echipa OnScreen. Marius Moga și echipa DeMoga Music au inițiat platforma DeMoga Kids, din dorința de a oferi copiilor și părinților un univers muzical în care procesul de învățare și cunoaștere să fie unul creativ, frumos și distractiv.

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mia Barth pe 14 Iun 2021, 23:49
    Rugăminte

    Bună ziua! Aş dori,dacă se poate NEGATIVUL cântecului Alfabetul. În speranţa că voi primi un răspuns, vă mulţumesc anticipat. Cu respect, Mia Barth

    0
    0

  • Mia Barth pe 12 Iun 2021, 14:37
    Întrebare

    Bună ziua! Cum am putea intra în posesia NEGATIVULUI la cântecul ALFABETUL, chiar şi contra cost. Adresa mea de mail est mai sus! Multe mulţumiri! Aştept răspuns! Mia Barth

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod