kika aduce primăvara în locuința ta


A venit vremea ghioceilor și a zambilelor, a pastelurilor. Este timpul să ne punem noi dorințe, să începem să visăm noi proiecte, să credem în magia primăverii. Este timpul schimbărilor. Haideți să recreăm spațiul de locuit, înconjurându-ne de firavele elemente ale primăverii. kika vă arată cum!
Combinați armonios culorile, pornind de la pereți: alegeți pentru unele segmente nuanțe mai puternice sau, dacă preferați, fototapet colorat, iar restul pereților păstrați-l în tonuri deschise. Vă puteți orienta către maroniu, portocaliu sau verde smarald, nuanțe simple de beige.  Culorile calde sunt potrivite acestui anotimp plin de sensibilitate. Alegeți un set de mobilier alb pentru living, iar pentru a acoperi masa, o față de masă în culoarea olive, galben sau roz prăfuit.

Dacă doriți mixuri de impact, orientați-vă către gamele de culori total opuse, cum ar fi portocaliu cu verde, ori portocaliu cu vișiniu, bleu cu galben, pentru diversele țesături, ca de exemplu pledul care acoperă canapeaua sau draperiile pentru ferestre. Totuși, perfecte pentru primăvară sunt perdelele vaporoase în tonuri delicate de orange sau mentă, acestea vor filtra frumos lumina naturală. Asortați-le cu pernele decorative, pentru un interior cosy.

Mobilierul cu tentă vintage, cel pictat, ţesăturile din materiale naturale, coşurile din nuiele sau candelabrele retro sunt doar câteva dintre obiectele ce pot fi utilizate pentru a realiza un decor primăvăratic.

Puneți accent pe decorațiuni, pe obiectele dantelate care vor da o notă de rafinament și eleganță spațiului, cum ar fi suporturi pentru prăjituri sau torturi, bomboniere ori fructiere pline de stil.

Paleta culorilor de primăvară este extrem de extinsă, imaginația este limita.
Mov intens (Orhidee Radiantă) a fost declarată culoarea anului 2014, așadar este cel mai potrivit pentru accesoriile de primăvară.


Pentru o notă de mister, așezați în diverse zone ale locuinței lumânări supradimensionate în felinare romantice. Seara, vor da o lumină caldă interiorului. Pentru podea, alegeți covoare țesute, colorate, înflorate, din materiale simple, naturale.    

Leneviți în diminețile de sâmbătă printre pernele colorate, pe o canapea din materiale simple, înflorate și bucurați-vă de revista sau cartea de preferată. Umpleți vazele cu flori de sezon, vor împrospăta întreaga atmosferă. O primăvară colorată și înmiresmată!

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod