Inspirație pentru zile bune și nopți liniștite petrecute acasă


Momentele mărunte sunt acelea care fac viața mai frumoasă. Toate acele clipe în care, deși nu facem nimic special, cel mai important lucru este că suntem acasă, în locul în care putem fi noi, cu adevărat. Anul acesta, am acordat o atenție specială acelor zone din casă unde oamenii se pregătesc pentru culcare și se trezesc în fiecare dimineață cu voie bună. Dacă toată lumea ar putea să își înceapă și să își încheie ziua într-un mod mai plăcut, nu-i așa că fiecare zi ar fi mai frumoasă?
Eva Maria Rönnegård, Business Area Manager al departamentului pentru dormitoare și băi IKEA Group, a gândit o serie de soluții legate de cele două camere în care ne relaxăm.Studiile despre somn arată că mulți oameni nu se odihnesc suficient. Urbanizarea și digitalizarea oferă numeroase oportunități, dar consumă timp și energie. De asemenea, apare presiunea din ce în ce mai mare de a lucra permanent și de a fi disponibili de acasă și de la muncă. „Un singur lucru nu s-a schimbat; avem în continuare 24 de ore într-o zi,” spune Eva Maria Rönnegård.

Dormitorul și baia sunt camere importante, în care ne încărcăm bateriile acasă. „Desigur, somnul bun din fiecare seară este o nevoie de bază, însă baia și dormitorul au rămas acele două camere în care ne relaxăm, ne gândim la ce s-a întâmplat peste zi și avem grijă de noi”. Activitățile celor mai mulți oameni în dormitor și baie nu sunt diferite; de fapt, semănăm mai mult decît ne-am putea imagina. „Cu toții avem nevoie de un loc în care să dormim, să ne spălăm și să ne îmbrăcăm. Dar modul în care facem aceste lucruri, ritualurile de dimineața și seara sunt personale.”

Studiile arată că oamenii din țări diferite au dorințe asemănătoare. Pe scurt, cei mai mulți dintre noi visează la o baie mai mare, ca o oază, și la un dormitor care să ne ofere confort.

Din ce în ce mai mulți oameni își doresc un stil de viață sustenabil.
Cum dormitorul este spațiul în care textilele se află cel mai aproape de corpul nostru, ne-am gândit că de aici ar trebui să începem. În dormitor, textilele joacă un rol esențial, așa că bumbacul folosit pentru fabricarea lenjeriilor de pat este cultivat în mod responsabil. În plus, gama IKEA include produse din lemn care generează mai puține deșeuri, covoare fabricate din textile refolosite și becuri LED, care ajută la economisirea energiei. Lenjeria de pat BJÖRNLOKA este confecționată din bumbac cultivat responsabil (husă pilotă și 2 fețe de pernă – 139 lei).

Oamenii vor ca spațiul în care locuiesc să le reflecte personalitatea. De aceea, catalogul de anul acesta cuprinde multe idei neașteptate care să îi ajute pe cei mai mulți oameni să își creeze un stil personal. Ne dorim să încurajăm creativitatea! Astfel, paginile 22 și 23 din Catalog te invită să experimentezi. Dulapul IKEA PS 2014 (549 lei), prin design-ul său versatil, poate fi personalizat cu ușurință; la fel și lenjeria de pat albă (DVALA husă pilotă și față de pernă – 59,99 lei) și mobilierul din lemn netratat (TARVA cadru pat – 299 lei).

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod