Grupul hotelier DANUBIUS anunță închiderea Hotelului Făget pentru upgrade și modernizare

La jumătatea lunii septembrie, Grupul Hotelier Danubius anunță închiderea Hotelului de 2* Făget în vederea upgradării și modernizării.

Grupul hotelier va investi suma de peste 4 milioane de euro în lucrările de reamenajare ale Hotelului Făget pentru a-l upgrada de la calificativul hotelier de două stele la un nivel de trei stele, la care se adaugă și cu centru de tratament și SPA propriu.


Hotelul Făget are 136 de camere care vor avea un nou concept arhitectural, modern, gen hotel boutique. Noul design al hotelului Făget a fost creat de către grupul de companii format din Eastern Design Structuri, Inegal Design si Global Proiect, toate companii autohtone.


 Lucrările de modernizare ale Hotelului Făget se vor încheia în vara anului 2019, când locația își va deschide din nou porțile pentru a-și primi oaspeții. ”Grupul Danubius își propune prin această investiție atragerea unui număr mai mare de turiști cu venituri medii și mari. Oamenii care vor trece pragul Hotelului Făget sunt persoane receptive la ideea de prevenție ca cea mai buna metoda de tratament. Prețurile practicate de hotel, după renovare, vor fi cam la 75% față de cele percepute de Hotelul Sovata ( 4 stele).

Vom avea tarife mai accesibile, astfel încât toți cei care vor să se odihnească și să prevină bolile locomotorii, dar și cele cauzate de stres sa poată veni la Sovata. Dupa redeschidere, Hotelul va avea o cu totul altă imagine și un alt nume.


Grupul Hotelier Danubius Sovata anunță că, în primele nouă luni ale anului 2018, peste 38 600 de turiști au trecut pragul celor trei hoteluri aflate în portofoliul său, dintre care 80% au fost turiști români și 20% străini, compania realizând o cifrî de afaceri de peste 7,7 milioane de Euro, cu o creștere de  6% față de aceeași perioadă a anului precedent.


Pentru anul 2019, Grupul Danubius își propune o reașezare și o regândire a menurilor de tratamente SPA & Wellness.

Totodată, hotelierii iau în calcul și o imagine nouă pentru locațiile lor.


Complexul turistic deținut de Danubius Hotels Group este format din hotelul Danubius Health Spa Resort Sovata****, Danubius Health Spa Resort Bradet **** şi Hotel Făget**. Cele 3 hoteluri sunt parte a unui complex unitar, care pune la dispoziția turiștilor un total de aproape 400 camere duble (800 de locuri de cazare).


Cele 3 hoteluri ale Grupului Danubius se află la mai puțin de 200 de metri de Lacul Ursu, singurul lac heliotermal din Europa.

Salinitate sa ridicată i-a adus supranumele de Marea Moartă a Transilvaniei.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod