Discovery România sărbătorește Ora Pământului și premiera noului documentar „Tigerland” pe 30 martie în AFI Cotroceni


Prin îndemnul „Stinge lumina și deschide ochii”, evenimentul va încuraja oamenii să ia măsuri cu impact pe termen lung pentru protejarea planetei și a speciilor de animale sălbatice aflate în pericol. Activarea va avea loc în AFI Cotroceni sâmbătă, 30 martie 2019, între orele 10:00-22:00, în contextul unei noi ediții a Orei Pământului și premierei emisiunii-documentar „Tigerland” în data de 31 martie pe Discovery Channel, de la ora 21:00.

Discovery România se alătură și anul acesta inițiativei Ora Pământului alături de World Wide Fund for Nature România (WWF România) și pregătește sâmbătă, 30 martie 2019, un eveniment dedicat acestei cauze în centrul comercial AFI Cotroceni din București. Cu tema „Stinge lumina și deschide ochii”, evenimentul va încuraja oamenii să ia măsuri pentru a proteja planeta – de la stingerea luminii timp de o oră sâmbătă, între orele 20:30 și 21:30, și până la acțiuni cu impact pe termen lung precum susținerea proiectelor de conservare a speciilor de animale sălbatice aflate în pericol.


Astfel, între orele 10:00 – 22:00, vizitatorii centrului comercial vor putea vizita zona Discovery de lângă intrarea Galaxy (parter) pentru a folosi colțul foto special amenajat și, între orele 12:00 – 16:00, cei mici se vor putea bucura de face painting și vor putea afla mai multe despre tigri.
Discovery și World Wide Fund for Nature sunt parteneri cu tradiție în susținerea activităților pentru protejarea planetei.

Pe lângă promovarea Orei Pământului an de an, Discovery s-a alăturat în 2016 eforturilor World Wide Fund for Nature pentru conservarea speciei tigrilor. Prin Project CAT, Discovery și World Wide Fund for Nature la nivel global își propun să dubleze populația mondială de tigri până în 2022 și să conserve șase milioane de acri de teren protejat de pe teritoriul a patru țări - un exemplu de bune practici aplicabile și în România, unde specii protejate precum râșii, urșii sau zimbrii au nevoie de ajutor.


Povestea oamenilor implicați în Project CAT va putea fi urmărită pe Discovery Channel duminică, 31 martie, de la ora 21:00, în premiera locală a emisiunii-documentar „Tigerland”.

Realizat de regizorul Ross Kauffman, premiat cu un Oscar pentru cel mai bun documentar în 2005 și produs de Xan Parker, „Tigerland” urmărește eforturile depuse pentru conservarea speciei tigrilor din Rusia și India, două dintre cele mai mari teritorii-refugiu ale felinelor.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod