Descoperă colecţia Millefeuille de la Paul şi câştigă o excursie la Fête des Lumières din Lyon

Brutăriile Paul lansează Millefeuille Collection, gama cu şase sortimente noi de prăjituri fructate şi savuroase, prezentă în exclusivitate în brutăriile Paul. Fanii Millefeuille pot degusta o varietate de reţete inedite, în combinaţii apetisante, pregătite special pentru această colecţie. Pe lângă lansarea noilor produse, Paul anunţă şi un concurs special: la fiecare Millefeuille cumpărat, clienţii au şansa de a câştiga o excursie pentru două persoane la „Fête des Lumièresˮ din Lyon, Franţa, festival ce va avea loc în perioada 5-8 decembrie 2015.

Millefeuile este unul dintre cele mai faimoase deserturi franţuzeşti din lume, fiind pregătit dintr-o succesiune de straturi de foietaj aerat şi crocant, unite între ele cu „crème à mille feuille/patissière”, cu diverse arome de fructe sau pe bază de cafea.

Millefeuille Collection cuprinde şase sortimente unice, preparate după reţete originale Paul: Millefeuille Amande Abricot (cremă de vanilie cu caise, mascarpone, fulgi migdale şi caise), Millefeuille Caramel (cremă de vanilie cu caramel, bezele şi fulgi migdale), Millefeuille Cerise Griotte (cremă de vanilie cu cireşe, mascarpone), Millefeuille Fraise (cremă de vanilie cu căpşuni, mascarpone şi bezele), Millefeuille Noix de Pecan (cremă de vanilie bourbon, nuci Pecan şi bezele), Millefeuille Pistache Framboise (cremă de fistic, cremă de vanilie cu zmeură, marscarpone şi fistic).
Această gamă este completată de Millefeuille Vanille, reţeta originală a prăjiturii care se află în mod obișnuit în meniul brutăriilor Paul.

Concursul pentru marea aventură franţuzească se desfăşoară în perioada 22 septembrie - 06 noiembrie 2015. Pentru fiecare achiziţie de Millefeuille, casierul va lipi pe bonurile fiscale ale clienţilor un sticker cu un cod unic care trebuie păstrat în format fizic până la încheierea concursului. Pentru a participa, clienţii trebuie să acceseze tab-ul campaniei Millefeuille Collection de pe pagina de Facebook Paul Romania şi să completeze un formular cu datele personale, înregistrând şi codul de pe bon.
Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi şi va fi validat după ce prezintă bonul fiscal cu codul unic care atestă achiziţia produselor Millefeuille în perioada de desfăşurare a campaniei: 22 septembrie - 06 noiembrie 2015, în brutăriile Paul din Bucureşti şi Ploieşti.

Millefeuille are o poveste îndelungată în tradiţia franţuzească, ce se reinventează an de an. În Franţa au loc evenimente care celebrează acest desert, cofetarii din ţară fiind invitaţi să reproducă cât mai creativ reţeta originală, element care se află şi în ADN-ul Paul - zi de zi, maeştrii bucătari lucrează la reinventarea reţetelor pentru toate produsele, astfel încât clienţii să se poată bucura de experienţe culinare complexe.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod