Ce dăruim de Paște?

Paștele ne aduce bucuria meselor îmbelșugate în familie, a tradițiilor străvechi, dar și a cadourilor primite sau dăruite cu suflet. Dacă vrei să le faci o bucurie celor dragi, dar ai un buget restrâns, nu dispui de prea mult timp și ești în pană de idei, îți oferim câteva sugestii de cadouri cu care îi vei impresiona. Un dar cu încărcătură emoțională va fi apreciat întotdeauna, chiar dacă nu este foarte scump.      
         
Conform tradiției, în ziua de Paște trebuie să îți înnoiești garderoba cu cel puțin o piesă vestimentară. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii aduce noroc și semnifică purificarea corpului și a sufletului, așa cum se întâmplă cu întreaga natură primăvara.
Dacă ai un buget limitat, poți încerca o pereche de șosete în care să strecori mesaje și urări de bine. Cele imprimate cu oițe haioase de la Ciserom reprezintă alegerea perfectă pentru un cadou simplu, dar de efect, pe care să îl dăruiești persoanelor dragi, iar pentru copii, tot pe shopciserom.ro găsești modele pline de culoare, în ton cu sărbătoarea Paștelui

Celor gurmanzi le poți oferi un coș cu bunătăți pregătite chiar de tine, care să conțină produse tradiționale românești: un drob de miel și o pâine de casă, o pască și un cozonac. Ca să fie ceva mai bogat și sofisticat, adaugă o ciocolată neagră sau un vin roșu și, de ce nu, un set de șervețele cu tematică.
Ambalează-l într-un mod cât mai atractiv folosindu-te de hârtie cerată sau ațe colorate și celofan transparent.   

Pentru doamnele cărora le place să organizeze mese festive și să le decoreze ca la carte, nimic nu este mai potrivit decât un obiect care să le bucure ochii și să le înfrumusețeze casa. Un set de inele pentru șervețele sau suporturi pentru ouă, o față de masă imprimată cu iepurași sau un sfeștnic în care să păstreze lumânarea de la Înviere sunt opțiuni ideale pentru persoanele care apreciază astfel de detalii. Un cadou la fel de simplu și frumos poate fi un buchet sau un aranjament floral într-un coș de nuiele.    

Dacă ai puțină îndemânare și imaginație, poți dărui un coș împletit în care să așezi ouă roșii încondeiate chiar de tine, alături de o felicitare cu un mesaj scris din suflet.
Oul reprezintă viața și renașterea, fiind cel mai îndrăgit simbol de Paște, iar cel căruia îi vei dărui acest cadou va aprecia efortul și creativitatea. Dacă nu ai talent, dar știi că persoanei dragi îi place acest obicei, ai putea să-i dăruiești un set de încondeiere sau un obiect de artă în formă de ou. La târgurile de profil vei găsi ouă sculptate în lemn și piatră, pictate și încondeiate manual.    

Dulciurile reprezintă poate cea mai simplă, rapidă și la îndemână soluție pentru un cadou de Paște. Un drum până la supermarket, o sumă simbolică și câteva minute sunt suficiente, iar sortimentele și prețurile sunt atât de diversificate, încât nu te poți plânge că n-ai de unde alege.
În funcție de suma de care dispui, poți cumpăra o simplă ciocolată, un tort personalizat sau dulciuri cu design creat special pentru această ocazie, cum sunt ouăle sau iepurașii de ciocolată. Orice ai alege, n-ai cum să dai greș, pentru că nimeni un refuză un răsfăț dulce de Paște.       
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod