Alexandru Ciucu a realizat noile uniforme ale Armatei Române

Alexandru Ciucu a realizat designul, tiparele și prototipurile noilor uniforme ale Armatei Române. Este vorba de uniformele de oraș pentru Forțele Aeriene și Forțele Terestre, marcând astfel prima schimbare stilistică a acestora după 1948.
Noile uniforme au fost prezentate în premieră marți, 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment derulat la Cercul Militar Național, cu câteva zile înaintea sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire. La eveniment au fost prezenți și ministrul Apărării, Gabriel Leş, şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, precum și șeful Direcţiei logistice a Statului Major al Apărării, generalul de brigadă Constantin Negrea.
 
Designerul român consideră onorantă propunerea primită din partea Ministerului Apărării Naționale și a realizat întregul proiect pro bono, fără nicio pretenție financiară.
 
„Noul design al uniformelor, adresat momentan doar Forțelor Terestre și Forțelor de Aviație, pornește de la tradiția vestimentară a Armatei Române din cele două momente cruciale ale istoriei noastre recente – Războiul de Independență și Marea Unire de la 1918, și este desăvârșit cu influențe ale uniformelor militare din cele mai importante armate partenere NATO: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Italia și Franta.
 
Îmi doresc ca militarii Armatei Române să poarte cu mândrie și cu demnitate aceste uniforme pentru că sunt gândite, studiate și create să îi pună în valoare din primul moment în care sunt observate. Sunt, de asemenea, făcute să fie comode, rezistente și practice”, declară Alexandru Ciucu.
 
La finalul prezentării noilor uniforme militare, designerul a declarat: "Mulţumesc pentru oportunitatea de a scrie istorie, pentru că într-un fel sau altul asta este o istorie vestimentară.
Este un proiect imens în care m-am implicat cu mare plăcere, pro bono, pentru că îl consider cadoul meu pentru ţară într-un an centenar. În curând se împlineşte un an fără regele Mihai, personal, dedic această colecţie de uniforme memoriei Majestăţii Sale".
 
Noile elemente de design
 
Designerul explică noutățile în materie de design ale noilor uniforme, abordate în urma unui studiu amănunțit.
 
“Uniforma de oraș este purtată de militari în cadrul activităților de reprezentare ale Armatei Române, atât în acțiunile cotidiene legate de îndatoririle de serviciu cât și în cele cu caracter public și de ceremonie.
 
Conform studiilor efectuate cu această ocazie la Muzeul Militar Național, vipușca de contrast este un element pe care îl găsim fără excepție, sub diferite culori, în uniforma românească, încă din 1832 și până în preajma primului război mondial.
 
În acea perioadă are loc o schimbare majoră de design a uniformei de război, atât în România cât și la nivel internațional, în sensul simplificării și a creșterii utilității ei în mod special prin prisma capacității de camuflare.
 
Apar pentru prima dată buzunarele exterioare, diferențiate ca design în funcție de grad; cele cu burduf și capac pentru ofițeri și generali și cele doar cu capac pentru subofițeri și soldați. Se păstrează acest element tradițional de diferențiere ierarhică și în construcția estetică a noilor uniforme.
 
Elementele moderne, preluate și reinterpretate, din uniformele principalilor parteneri NATO, vizează forma rotunjită a buzunarelor și culoarea uniformelor franceze, forma și mărimea chipiului englezesc, conceptul pantalonului în contrast cu vestonul, tipic armatei germane moderne, croiala cambrată specifică italienilor și stilul pălăriei militarilor femei americane.
 
Toate aceste elemente au servit doar ca inspirație, ca punct de plecare, ele fiind complet restilizate și armonizate într-un stil propriu, care îi conferă noii uniforme un aer original, elegant și integru.
 
Un element de noutate în uniformele armatei române este adus de faptul că gradele nu mai sunt diferențiate cromatic în funcție de armă.
Ele au fond maro închis pentru toate forțele terestre și fond bleu pentru toate forțele aeriene.
 
Prin toate aceste elemente, prin croială şi prin materialul de bază utilizat, noua uniformă de oras îşi propune să îmbunătăţească toate caracteristicile referitoare la aspect, durabilitate şi confort ale modelelor precedente.
 
Țesătura propusă este un amestec de lână merinos și cordura. Cordura este o fibră sintetică, de înaltă tehnologie, special creată pentru a oferi o rezistență mai mare la acțiunea factorilor mecanici – frecare, rupere – dar și a celor de natură chimică – pentru stabilitate superioară a culorii la expunere solară sau la contactul cu diverși detergenți sau compuși chimici”, explică Alexandru Ciucu.
 
Cum arată noile uniforme
 
În functie de specificul fiecărei categorii de forțe ale armatei, culorile noilor uniforme sunt următoarele:
 
Forțele terestre: fond bej cu vipușcă bej pentru soldați și subofițeri și fond bej cu vipușcă maro închis pentru ofițeri și generali. Pentru o rezistență mai mare la murdărire, în cazul forțelor terestre există pentru toate gradele și varianta pantalonului sau a fustei de culoare maro închis. Acestea se pot folosi doar în timpul serviciului, nu pe stradă și nu la ceremonii.
 
Forțele aeriene: fond albastru închis cu vipușcă albastru închis pentru soldați și subofițeri și fond albastru închis cu vipușcă bleu pentru ofițeri și generali. Compoziția este de 40% lână și 60% cordura.
Atât pentru militarii din forţele terestre cât şi pentru militarii din forţele aeriene, uniforma prezintă aceeaşi linie a croielii și aceleași elemente de construcție.
Diferă doar culoarea și unele detalii de diferențiere ierarhică.
 
Este prima schimbare stilistică a uniformelor, după 1948, renunțându-se astfel la designul de inspirație rusească din ultimele decenii, și dorindu-se a se apropia, inclusiv la nivel de comunicare vizuală, de aliatele Armatei Române din cadrul NATO, dar și de o abordare modernă a materialelor și a croielii uniformei, de la pantalon până la chipiu.
 
Alexandru Ciucu a oferit Ministerului Apărării Naționale prototipurile noilor uniforme și un set complet de fotografii de înaltă rezoluție cu fiecare dintre acestea, urmând ca apoi să ofere pro bono tiparele și consiliere specializată în executarea uniformelor în serie, dacă aceasta va fi solicitată de Ministerul Apărării Naționale.
 
Despre Alexandru Ciucu
 
Alexandru Ciucu este cel mai apreciat designer de costume masculine din România, realizate la comandă, în regim bespoke, cu o bogată experiență în acest domeniu, plecând de la o tradiție de familie de trei generații. 
 
A studiat design, creație de tipare și fashion marketing la Milano.  A creat și prezentat în țară și în străinătate peste zece colecții de costume bărbătești. “Tailored Glory”, din 2015, a fost, de altfel, și o reinterpretare modernă a uniformelor militare române din secolul al XIX-lea.
 
În 2016, Alexandru Ciucu s-a implicat pro bono, la invitația Ministerului Apărării Naționale, în organizarea show-ului de prezentare a noilor uniforme de combat din teatrele de operațiuni.
 
Designerul are și o vastă experiență în crearea și execuția uniformelor de aviație a mai multor companii aeriene comerciale.
Alexandru Ciucu este, încă din anul 2010, furnizor al Casei Regale a Romaniei.
În anul 2013 a fost ridicat la rangul de Maestru, mulțumită creațiilor sale vestimentare și a serviciilor de Înaltă Croitorie oferite. 
 
Alexandru Ciucu a realizat în ultimii ani vestimentații pentru MS Regele Mihai și ASR Principele Radu, precum și pentru președintele Klaus Iohannis.
La nivel internațional, Principele Albert de Monaco, Regele Simeon al Bulgarilor, dar si multi oameni de afaceri de pe Riviera Franceză au ales sa poarte costume realizate la comandă de Alexandru Ciucu.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod