Sănătate. 5 factori care-ţi pot distruge zâmbetul. Ai grijă de dinţii tăi!

Acidul generat în urma consumului frecvent de dulciuri are un impact negativ asupra danturii. Află de la un medic stomatolog de ce să te fereşti!
Dr. Georgiana Elefterie, medic dentist estetică dentară la Velvet Dental avertizează cu privire la cinci factori de risc pentru dantura ta. Iată de ce trebuie să te fereşti ca să ai dinţii sănătoşi:


1. Acizii generaţi de consumul de dulciuri


Zahărul nu atacă în mod direct dinţii, ci acidul produs atunci când este mâncat zahărul şi carbohidraţii. Nu este recomandat să lăsaţi zahărul să stea în gură între dinţi şi gingii.

"Soluţia e să te speli pe dinţi imediat după ce ai mâncat dulciuri, astfel încât să nu laşi zahărul să întârzie prea mult pe dantură", recomandă Dr.
Georgiana Elefterie. Dacă nu este posibilă spălarea pe dinţi după o gustare, atunci se recomandă consumul de brânză sau iaurt, ori mestecarea de gumă fără zahăr pentru a creşte secreţia salivară şi a neutraliza acizii.


2. Diabetul


Diabetul reduce rezistenţa corpului la infecţii, mărind deci şi riscul de gingivite. Periajul regulat, folosirea aţei dentare şi controlul zahărului în sânge ajută la o mai bună gestionare a problemelor dentare. Diabetul se află în legătură directă cu boala parodontală, deci este foarte important controlul stomatologic.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod