Un medicament pentru cancer a fost premiat în SUA

Opdivo (nivolumab), un medicament pentru tratamentul melanomului avansat şi a cancerului pulmonar scuamos a primit Premiul Galien USA 2015 pentru “Cel mai bun Produs Biotehnologic”.
Distincţia recunoaşte inovaţia aplicată de către echipa Bristol-Myers Squibb în descoperirea şi dezvoltarea inhibitorului PD-1 Opdivo (nivolumab), pentru tratamentul melanomului avansat şi a cancerului pulmonar scuamos altul decât cel cu celule mici.

Este al doilea premiu Prix Galien USA acordat portofoliului imuno-oncologic al Bristol-Myers Squibb. În 2012, aceeaşi distincţie era acordată medicamentului Yervoy (ipilimumab), folosit pentru melanom nerezecabil sau avansat.

“Suntem onoraţi de faptul că prin acest premiu este recunoscută contribuţia ştiinţifică a companiei noastre la acest moment istoric în cercetarea oncologică, acum când imuno-oncologia schimbă aşteptările în tratarea cancerului.
Acordarea distincţiei Prix Galien USA 2015 subliniază eforturile noastre de cercetare clinică pentru Opdivo în ceea ce priveşte unele dintre cele mai dificil de tratat tipuri de cancer precum melanomul avansat şi cancerul pulmonar altul decât cel cu celule mici”, spune Francis Cuss, MB BChir, FRCP, Vicepreşedinte Executiv şi Director Ştiinţific, Bristol-Myers Squibb.

Opdivo a fost primul inhibitor PD-1 la nivel mondial care a primit aprobarea autorităţilor de reglementare în iulie 2014, iar în prezent deţine autorizatie de punere pe piaţă în peste 37 de ţări incluzând Statele Unite, Japonia şi Uniunea Europeană.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod