Studiu: Psoriazisul creşte riscul de apariţie a maladiei Parkinson

Potrivit unui studiu publicat în The Indian Journal of Dermatology, persoanele care suferă de psoriazis sunt mult mai predispuse riscului de Parkinson, din cauza unui proces inflamator care are loc în corp.
La această concluzie au ajuns cercetători de la Mayo Clinic (Statele Unite) și de la Universitatea Mahidol (Thailanda), care au publicat un studiu în The Indian Journal of Dermatology, scrie pourquoidocteur.fr, citată de Agerpres.

Cu toate că au există şi până acum suspiciuni legate de asocierea acestor două afecţiuni, după analiza efectuată de grupul de cercetători s-a demonstrat clar că persoanele care au psoriazis au un risc cu 38% mai ridicat de a suferi de maladia neurodegenerativă Parkinson.

Explicaţia acestui risc rămâne încă necunoscută, după cum susţin cercetătorii, însă au avertizat cu privire la faptul că obezitate rămâne un factor de risc pentru ambele boli.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod