Sarcina la adolescente - o problema globala

Vineri, 26 septembrie s-a sarbatorit pentru a doua oara in Romania si in lume, Ziua Mondiala a Contraceptiei. Cu aceasta ocazie, SECS (Societatea de Educatie Contraceptiva su Sexuala) va organiza la Bucuresti si in alte 5 orase din tara o serie de activitati de informare pentru adolescenti, sub deviza "Traieste-ti viata inainte sa ti-o complici!".
Subiectul dezbatut anul acesta de Ziua Mondiala a Contraceptiei este legat de problema sarcinilor in randul adolescentelor. Aceste fenomen reprezinta un motiv de ingrijorare nu doar pentru mediile sarace, ci si pentru tarile foarte dezvoltate din vestul Europei.

Potrivit statisticilor, mai mult de un sfert dintre tinerii intre 15 - 24 de ani nu au folosit contraceptie la primul contact sexual, iar sarcina este principala cauza a decesului fetelor intre 15 si 19 ani din intreaga lume, din cauza complicatiilor la nastere si a avorturilor ilegale/nesigure.

Conform datelor furnizate de EUROSTAT, in anul 2005, s-au inregistrat avorturi legale la categoria de varsta 15 - 19 ani astfel: 36.023 in Marea Britanie, 28.376 in Franta si peste 15.500 in Germania.
In aceelasi an, in Romania, numarul avorturilor legale a fost de 17.092 - o cifra ingrijoratoare, daca ne gandim la populatia totala a tarii.

"Anul acesta, de Ziua Mondiala a Contraceptiei, vrem sa le atragem tinerilor atentia ca pot gasi raspunsuri despre viata sexuala si contraceptie moderna, in presa, pe internet si mai ales la cabinetele medicale care le stau la dispozitie" a declarat Dr. Borbala Koo, Director Executiv al SECS.

Fenomenul nasterilor in randul adolescentelor la noi in tara a luat amploare in ultimii ani.
Numai in 2005 s-au inregistrat peste 28.000 de nasteri ale fetelor cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani, 527 dintre tinerele mame avand sub 15 ani. Astfel suntem a doua tara din Europa, dupa Marea Britanie (50.161), in ceea ce priveste nasterile la varste foarte tinere, potrivit unui raport al Uniunii Europene.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod