10.000 RON pentru Centrul Clinic de Diabet din Cluj-Napoca

Facebook Twitter Comenteaza
10.000 RON pentru Centrul Clinic de Diabet din Cluj-Napoca
Marşul "Câştigi şi dăruieşti sănătate – Clujeni pentru clujeni", organizat joi, 9 septembrie a reuşit să strângă peste 400 de participanţi. In urma marşului vor fi donaţi pana la 10.000 RON Centrului Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Cluj-Napoca, pentru prevenirea diabetului zaharat şi a complicaţiilor acestuia.

"Le mulţumim tuturor clujenilor care au participat alături de noi la marşul împotriva diabetului, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile.
Am fost impresionaţi de bunăvoinţa şi de deschiderea arătată de clujeni faţă de mesajele sociale transmise de această manifestare. De aceea am hotărât să dublăm donaţia. Le mulţumim totodată tuturor medicilor participanţi la Congres, care au răspuns invitaţiei noastre de mişcare în aer liber pentru un scop umanitar, fiind un exemplu de implicare totală"
, a declarat Dr. Ovidiu Saltas-Dabija, Director Medical sanofi-aventis.


Marşul a urmărit atragerea atenţiei publicului larg asupra epidemiei de diabet şi a făcut parte dintr-un eveniment medical foarte amplu, Congresul Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (ediţia a VIII-a), care a reunit la Cluj-Napoca peste 500 de specialişti în domeniu.

Diabetul zaharat atinge proporţii epidemice în România şi în întreaga lume. În prezent, ne confruntăm la nivel mondial cu 284 de milioane de persoane care suferă de diabet, estimându-se că până în 2030 numărul acestora va creşte la 438 de milioane.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod